miercuri, 28 octombrie 2009

Începutul

În 2003, cand am fost instalat preot pe seama parohiei Satu Nou, mi-am dat seama că trebuie să incep de la zero deoarece nu aveam decat o clădire, fostă cantină a C.A.P-ului si care nu avea nici o dotare necesară pentru a sluji. Treptat, în decursul a 3 ani, am reușit împreună cu credincioșii să o renovăm: am cumpărat icoane, am improvizat o catapeteasmă, am pus covoare, s-a văruit în interior.

Cele mai mari investiții în "cantina" care acum a devenit capelă au fost: zidirea unei clopotnițe, achiziționarea unui clopot și construirea unui acoperiș care era absolut necesar datorită infiltrațiilor de apă care erau peste tot, cantina fiind acoperită inițial cu smoală. Au urmat apoi reamenajarea gardului care împrejumuiește curtea, refacerea fațadei, achiziționarea tuturor obiectelor de cult (veșminte, sfinte vase, carti de cult, Evanghelie, sfeșnice, prapuri, cruce pentru altar, cădelniță, Sf.Chivot, etc). Am enumerat toate acestea pentru a ne da seama că, efectiv, am pornit fara nimic însă, cu ajutorul bunului Dumnezeu, acum avem de toate și, în plus, și o biserică în construcție.

În anul 2006 s-a realizat un alt mare lucru pentru acestă parohie prin inființarea unui cimitir care era absolut necesar fiindcă oamenii își duceau rudele decedate pentru a fi înmormantate la o distanta de 4 km, în parohia vecină.
CIMITIR

O mare bucurie pentru noi este ca am reușit să plantăm aproape 100 de pomi fructiferi care vor schimba, cu timpul, aspectul locului.

Puteți vedea aici câteva fotografii ce descriu evoluția de la "cantină" la capelă:
CAPELA EVOLUTIE

marți, 20 octombrie 2009

Date de contact

Parohia ortodoxă "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil"
Satu nou, Protopopiatul Dorohoi

Preot paroh: Ciprian Şoptică
Telefon: 0745 521018
Email: parohia_satul_nou@yahoo.com
          parohiasatunou@gmail.com

Pentru donaţii:
Cont IBAN în Lei: RO 90 BRDE 070 SV 0338 555 0700