vineri, 18 februarie 2011

Pe vremea cînd umblam pe jos
(autor anonim)


Pe vremea când umblam pe jos,
Cărând la plase de-aţă tare,
Stăteam la cozi, pentru mâncare:
Dar trăiam şi bine şi frumos,

Pe vremea cînd umblam pe jos
Si serile tîrziu,uitîndu-mă la stele,
Visam la alte lumi stinghere...
Cântam mai mult, cântam duios,
Munceam din plin , munceam voios
Si-aveam şi timp de toate cele...
Pe vremea când umblam pe jos!

Pe vremea când tăiam butuci
Să ne-ncălzim, să facem cină,
Si căram apă cu galeata,
Nu cumpăram nimic de gata.
Pe vremea aia , nu de mult,
Stiam să mînuiesc şi sapa

Si îl citeam şi pe Shakespeare
... Cum de-aveam timp? Acu mă mir,
Dar pe vremea când umblam pe jos
Totul mi se părea frumos...
Si n-aveam timp de tânguit...
Cum fac acu` de cînd m-am pricopsit

Pe vremea când purtam şoşoni,
Si reparam la pantofi talpa,
Lumea ştia stânga de dreapta...
Cârpeam ciorapii la călcâie,
Si n-aveam crize de mândrie...
Nu se-ntâmpla să auzim
Că vreunul n-are self esteem

Bătrînii nu mureau stingheri,
Si pentru câini erau hingheri!
Pe vremea cînd purtam galoşi,
Aveam respect pentru strămoşi!
Si ce-amintiri mi-au mai rămas,
În vremea când stăteam la “bus
Toamna aveam cartofi de scos,
Si ne ducea pe toţi cu şcoala,
Si nu-l lua pe unu` boala!
Si cînd ziceai că mergi afară,
Nu era vorba de-un banchet,
Cu frigărui, turte, şerbet...
Era-n ogradă , un loc "măreţ",

Intre coteţe, un alt coteţ...
Nu parfumat şi deodorat,
Sau primenit şi asortat...
Aveam caracterul mai frumos
Pe vremea când mergeam pe jos...
Că nu suntem bine-mbrăcaţi...
Cu anii, chiar mai mult de doi...
Ziceam că hainele sunt noi.
Copiii ne salutau frumos,
Pe vremea cînd umblam pe jos,

Si nu părea de loc pe dos,
Că băieţii să dea şapca jos;
Sau să se scoale în picioare,
Si să dea locul! Era o onoare!
Acum, însă, ne-am pricopsit,
Si nici nu mai umblăm pe jos
Azi mi-a rămas un gînd frumos...
Pe vremea cînd umblam pe jos...

luni, 14 februarie 2011

A.T.O.R Dorohoi

EŞTI TÂNĂR ? AI MULTE INTREBĂRI FĂRĂ RĂSPUNS?
VINO ŞI TU LA A.T.O.R.

(ASOCIAŢIA TINERILOR ORTODOCŞI ROMÂNI DIN DOROHOI)

Vino în fiecare joi, orele 18, la protopopiatului Dorohoi lângă bisericuţa de lemn pentru a participa la întâlnirea noastră. Va invitam sa participati la diferite activitati (rugaciune, dezbateri pe anumite teme, muzica, folk, seara de film, ateliere de creatie).

A.T.O.R inseamna un grup de tineri entuziasti, dinamici si comunicativi, impreuna ne propunem sa descoperim, sa cunoastem si sa promovam valorile spirituale si culturale autentice, prietenia si partea frumoasa a adolescentei.

Blog-ul ATOR: http://atordorohoi.wordpress.com

luni, 7 februarie 2011

Curcubeu de Satu Nou


Rasfoind printre fotografiile mai vechi am gasit o fotografie deosebita din timpul lucrarilor de zidire a bisericii noi.

duminică, 6 februarie 2011

Cum să avem grijă de bătrânii noştri ?


LASĂ-I SĂ VORBEASCĂ
..... pentru că există în trecutul lor o comoară de adevăr, frumuseţe și lucruri bune.

LASĂ-I SĂ ÎNVINGĂ
..... în discuţii, pentru că au nevoie să se simtă siguri pe ei inșiși .

LASĂ-I SĂ VIZITEZE
.... vechii lor prieteni, pentru că alături de ei se simt retrăind ...

LASĂ-I SĂ POVESTEASCĂ
.... poveștile lor repetate, pentru că sunt fericiţi să fie ascultaţi .

LASĂ-I SĂ TRĂIASCĂ
.... între lucrurile pe care le iubesc, pentru că simt o mare suferinţă când viaţa lor se rupe în bucăţi.

LASĂ-I SĂ STRIGE
.... când cred că greșești, pentru că bătrânii, ca și copiii, au dreptul să fie ascultaţi.

LASĂ-I SĂ-ŞI SPUNĂ PĂREREA
. ..în mașină, când îi duceţi cu voi în concediu, pentru ca în anul următor să nu ai mustrări de conștiinţă, dacă nu mai sunt printre noi...

LASĂ-I SĂ ÎMBĂTRÂNEASCĂ
... . cu aceeași dragoste răbdătoare cu care îţi crești copiii, pentru că tot ce se întâmplă, face parte din viaţă.

LASĂ-I SĂ SE ROAGE
... așa cum știu ei; cum le place, pentru că bătrânii descoperă umbra DOMNULUI în drumul pe care le este dor să-l străbată.

LASĂ-I SĂ MOARĂ
..... în braţe pline de credinţă, pentru că iubirea fraţilor aici, îi face să presimtă torentul infinit al dragostei divine.

marți, 1 februarie 2011

Viaţa lui Iisus Hristos pentru copii

Un film pentru copii şi adulţi despre viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos!
Filmul poate servi la educaţia religioasă a copiilor şi catehumenilor! Vizionare plăcută!



Sursă: http://filmeortodoxe.blogspot.com

Concurs Biblic ediţia a-II-a, Dumbrăviţa 2011


Pe data de 28 ianuarie Şcoala "Mihail Sadoveanu" din Dumbrăviţa a organizat a-II-a ediţie a Concursului Biblic care, începand de anul acesta, a devenit concurs judeţean.

Au participat mai multi elevi de la şcolile din zona Dorohoi, Darabani. Elevii au avut de pregatit primele două capitole din Sfânta Scriptură. Concursul s-a desfăşurat sub forma de examen scris, cu întrebari, elevii fiind impărţiţi în două grupe: grupa claselor II-IV şi grupa claselor V-VIII. Au participat atat ortodocşi, cât şi de alte confesiuni care au venit împreună cu pastorii şi formatorii lor, acest lucru aratând că se poate trăi în comuniune şi armonie chiar dacă avem credinţa diferită. La sfârşit organizatorii au oferit premii constând în cărţi şi dulciuri tuturor participanţilor.

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Cercul pastoral Dorohoi 2011


Cercul pastoral Dorohoi 2011 a avut loc anul acesta la Parohia "Naşterea Maicii Domnului" din Satu Nou, Dorohoi. Au participat toţi preoţii din parohiile oraşului Dorohoi şi anume: Pr. Protopop Stelian Ciurciun, Pr. Gheorghe Şoptică, Pr. Mihai Toma, Pr. Constantin Muha, Pr. Bogdan Călinescu, Pr. Vasile Puşcaşu, Pr. Constantin Ceobanu, Pr. Ioan Adam, Pr. Apetrei Ionuţ, Pr. Ciprian Şoptică, Pr. Daniel Panţiru, Pr. Cătălin Ifrim. Răspunsurile la strană au fost date de elevi seminarişti ai Seminarului teologic "Sf. Ioan Iacob"- Dorohoi conduşi de Alexandru Darie.
După săvârşirea Sfintei Liturghii a fost prezentata tema acestei întâlniri.
Tema prezentată la cercul pastoral din acest an s-a intitulat: "Rolul familiei în educaţia religioasă a copiilor" şi a fost susţinută de Pr. Ionuţ-Ştefan Apetrei, preot paroh la parohia "Sf.Ilie"- Dealul Mare, Dorohoi.

Pedagogia creştină şi scopul vieţii
Scopul vieţii noastre trebuie să fie mântuirea. Tot ceea ce facem, totul să se măsoare în funcţie de aceasta: dacă ne apropiem sau nu de Dumnezeu. Pedagogia creş­tină este pedagogia mântuirii, a purtării crucii cu credinţa învierii. Părinţii care lucrează pentru propria lor mântuire, devenind creştini adevăraţi, nu au ne­voie de altă ştiinţă pedagogică decât de aceea de a face din copii oameni asemenea lor în toate cele bune.

Ajutorul Bisericii Cereşti, al Maicii Domnului, al Sfinţilor şi al Îngerilor este cel mai puternic ajutor pen­tru părinţii drept-credincioşi. Aceştia trebuie să fo­losească toate momentele prielnice pentru a se apro­pia de Dumnezeu şi de Sfinţii Săi. Dacă trec pe lângă o biserică în care sunt părticele din sfinte moaş­te, să nu se lenevească să intre şi să se roage. Dacă pot ajun­ge la o mânăstire, să facă acest efort, şi binefacerile vor fi mari. Dacă aici vor putea vorbi cu vreun călugăr îmbunătăţit, să facă aceasta fără şovăială. Pentru fiecare stră­danie, Dumnezeu va răsplăti înmulţit.

Aşa cum orice părinte merge la doctor atunci când este bolnav, aşa ar trebui să meargă şi la preotul duhovnic ori de câte ori bolnav îi este sufletul, sau ori de câte ori are nevoie de sfaturi pentru călăuzirea fii­lor săi. În situaţii limită, în care părinţii s-au dove­dit neputincioşi, sfatul primit de la preot a dus la evi­tarea unor păcate de care tinerii erau aproape.

Sunt multe căderile în care pot nimeri tinerii. Dar multe sunt şi căile de îndreptare. Părinţii trebuie să se roage mult, cu frângere de inimă, pentru mântui­rea fiilor lor.

La Înfricoşătoarea Judecată fiecare părinte va da socoteală pentru modul în care a purtat grijă de fiii săi. Să nu ne fie teamă că fiii noştri vor fi prea „bise­ricoşi“ dacă îi vom învăţa să trăiască în prezenţa lui Dumnezeu. Să nu ne fie teamă că, dacă nu se vor îm­părtăşi de mici din plăcerile vieţii, vor fi incapabili să reziste în această lume plină de răutăţi şi de ne­ca­zuri. Singura posibilitate de a rezista este tocmai de a trăi sub acoperământul sfin­ţeniei. Să nu le fim pie­di­că copiilor noştri pe calea slujirii lui Hristos.

Dacă vom trăi cu evlavie şi ne vom creşte copiii în frică de Dumnezeu, vom dobândi bu­nătăţile cele veşnice.

Şi pe noi şi pe fiii noştri ne aşteaptă Împărăţia ce­ru­ri­lor. Ne aşteaptă Mântuitorul Hristos încon­jurat de cetele îngereşti şi de Soborul tuturor Sfin­ţilor.


CERC PASTORAL FAMILIA SI EDUCATIA COPIILOR



cerc pastoral familia crestina