„Să ne unim cu toţii în rugăciune, ca mila lui Dumnezeu să se revese peste noi”

Dacă cel fără de credinţă vede în această stare numai un capriciu al naturii, omul credincios înţelege că, dincolo de fenomenele naturale, este mâna lui Dumnezeu, voinţa Lui.

De săptămâni bune trăim încercarea grea a secetei şi a arşiţei. Uscăciunea se întinde tot mai mult, punând în pericol recoltele, ceea ce va aduce după sine foamete, lipsuri şi strâmtorare.

Dacă cel fără de credinţă vede în această stare numai un capriciu al naturii, omul credincios înţelege că, dincolo de fenomenele naturale, este mâna lui Dumnezeu, voinţa Lui. În mod firesc, ne întrebăm: „de ce aceasta?” Răspunsul îl aflăm la profetul Isaia, care transmite cuvântul Domnului poporului ales de atunci: Pământul va fi pustiit (...) Pământul este în chin şi sleit, lumea tânjeşte şi se istoveşte, cerul împreună cu pământul vor pieri. Pământul este pângărit sub locuitorii lui, căci ei au călcat legea, au înfrânt orânduiala şi legământul stricatu-l-au pe veci. Pentru aceasta, blestemul mistuie pământul şi locuitorii îndură pedeapsa lor; drept aceea cei ce locuiesc pe pământ sunt mistuiţi, iar oamenii rămaşi sunt puţini la număr! Via tânjeşte, viţele sale sunt firave, cei cu inima veselă suspină (Isaia 24, 3-7). Ca şi în vremea aceea, şi acum îndepărtarea omului de Dumnezeu, o viaţă dusă în păcate şi fărădelegi atrag mustrarea lui Dumnezeu, care, iată, acum se manifestă prin secetă şi arşiţă.

Să înţelegem, aşadar, sensul acestei mustrări şi să ne întoarcem la Dumnezeu cu toată inima, prin pocăinţă adevărată, prin părăsirea păcatelor şi fărădelegilor şi prin înnoirea vieţii. Să ne unim cu toţii în rugăciune – ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi – pentru a cere ca mila lui Dumnezeu să se revese peste noi, peste animale şi peste pământ.

Pentru aceasta, adresez părintesc îndemn sfinţiţilor slujitori ai sfintelor altare ca duminică, 5 august 2012, să săvârşească, împreună cu poporul cel dreptcredincios, rugăciuni stăruitoare pentru ploaie, astfel:

- la Ectenia Mare şi Ectenia întreită de la Utrenie şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie să fie inserate cererile speciale din Liturghier „La vreme de neplouare şi foamete” (Liturghier, ediţia 2000, p. 391-396; Liturghier, ediţia 2012, p. 439-442);

- la Canonul obişnuit de la Utrenie să se adauge şi „Canonul de rugăciune către Domnul Iisus Hristos, la vreme de secetă” (Molitfelnic, ediţia 2006: p. 435-442); Canonul va fi repetat şi la Chinonic, în timpul împărtăşirii;

- la Proscomidie se va scoate părticică şi se va rosti rugăciunea prevăzută în Liturghier pentru „vremuri de neplouare şi foamete” (Liturghier, ediţia 2000, p. 390-391; Liturghier, ediţia 2012, p. 438-439);

- După săvârşirea Sfintei Liturghii, preotul şi poporul vor ieşi la câmp, unde se va săvârşi „Rânduiala slujbei ce se face la vreme de secetă sau neplouare”, cuprinsă înMolitfelnic (în ediţia 2006, la p. 433-458). La oraşe, acolo unde nu este posibilă deplasarea la câmp, slujba va fi săvârşită în curtea bisericii.

Dumnezeu să caute cu milostivire spre rugăciunile noastre şi să ne dăruiască ploi liniştite şi aducătoare de roade pe pământ, să ne întărească spre a dobândi duhul pocăinţei celei adevărate pentru a deveni, cu adevărat, fii iubiţi ai Săi.

Al vostru frate şi părinte împreună slujitor şi rugător către Hristos Iisus, Domnul nostru

Teofan,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

sursa : doxologia.ro

Biblia cu ilustratii pentru copii

Biblia cu ilustratii pentru ochisori micuti

Pentru a mari imaginea apasati pe butonul de Fullscreen

Uita-te la tine dupa ce vezi acest film

The Power of Words

Uimirea, fereastra bucuriei

Suntem înconjuraţi de remedii împotriva depresiei şi însingurării zilelor noastre. Nu costă bani şi le purtăm în noi, cu noi, deşi strigăm cu deznădejde şi întrebăm pe oricine pare să stea ceva mai neclătinat: "Oare mă mai fac bine?". Aproape invariabil tind să acord un răspuns pozitiv, pentru că ştiu că avem în noi soluţia acestei suferinţe. Un remediu la îndemână este capacitatea noastră de a ne uimi. Este un dar cu care ne naştem, care ne duce mai aproape de sinele nostru şi de Dumnezeu.

• 
  
  

Folosită mai des, uimirea este o poartă minunată către bucurie şi un tratament gratuit şi fără efecte secundare împotriva depresiei în care trăim. Suntem înconjuraţi de minuni care stau ascunse sub lipsa noastră de atenţie către ele. Thomas Carlyle spunea că omul care nu poate fi stăpânit de uimire este ca o pereche de ochelari în spatele cărora nu sunt ochi.

Cu rădăcini în frageda copilărie, când totul era nou şi totul avea prospeţime, uimirea se pierde odată cu înaintarea în viaţă, odată cu luarea poverii pentru grija zilei de mâine. Dar Mântuitorul Însuşi ne arată care sunt primii paşi pe care-i putem face în redobândirea capacităţii de a ne uimi: "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei." (Mt. 6, 33) Renunţând la această povară pe care singuri ne-o luăm, încredinţând-o lui Dumnezeu, primim în schimb frăgezimea şi noutatea copilăriei, condiţia uimirii. Deprindem din nou puterea de a observa crinii câmpului, care "nu se ostenesc, nici nu torc" şi, totuşi, "nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia".

Uimirea înnoieşte viaţa

Faceţi chiar azi un exerciţiu de uimire, poate pe drumul făcut de atâtea ori către serviciul dumneavoastră, care privit cu atenţie o să vă pară presărat de minuni.

Drumul meu trece pe lângă brazii pe care i-am văzut plantaţi în urmă cu doi ani. Pot să spun că am crescut în acest timp o dată cu ei. Aţi văzut poate verdele crud şi moale cu care îşi întind noile ramuri ca nişte degete de copil către soare sau către o mângâiere. Atingeţi-le şi lăsaţi uimirea modului în care ele nu înţeapă, al strălucirii din acele lor lungi, lăcuite şi perfecte, să vă umple ochii şi sufletul. În jur e iarbă cosită şi miroase a vară şi a bunici. Dacă lăsaţi piciorul câteva secunde să fie atins de pământ şi de verdele crud înspicat cu ochi de margarete, o să simţiţi poate cum ceva din viaţa care vă înconjoară urcă şi în corpul vostru. Văd un cărăbuş mare colorat într-un curcubeu de verde şi roşu, care pare un extraterestru între maşini, zgomote şi atâta orbire. Îşi trăieşte viaţa fericit şi într-un ritm atât de firesc încât simt că-l invidiez. Oare cum reuseşte să nu se agite atât de mult ca să supravieţuiască? E drept că el nu trăieşte în criză, deşi noi suntem cei care roim în jurul lui, aducând criza din noi.

Un câine stă tolănit pe iarbă încât mă tem că poate a păţit ceva, pare chiar plecat dintre noi de atâta relaxare. Îl strig şi îşi mişcă o ureche, plictisit de mine, uimindu-mă şi bucurându-mă că trăieşte, că trăiesc. Aţi observat că cerul are mereu o altă culoare, că e unic de fiecare dată şi că e atât de perfect? Ridicaţi ochii în cer şi umpleţi-i de albastru şi de nemărginire. Văd vârfurile în cruce ale brazilor şi mă gândesc că şi copacii se închină la Dumnezeu. Respir apăsat, rar, încercând să trag vara în plămâni şi să scot afară frica care mă face să trăiesc superficial şi puţin. În drumul meu e şi o biserică. E deschisă mereu şi mă bucur acum că sunt doar eu, că e linişte, că îmi aud paşii ca într-o catedrală şi că e minunat. Nu e nimeni la ora aceea, lumina este pastelată, miroase a bujori şi a sfinţenie. Aş vrea să nu mai plec şi mă uimesc de bunătatea sfinţilor care par că mă privesc de pe pereţi şi că sunt bucuroşi să mă vadă. Au trecut doar câteva minute, dar o lume întreagă s-a trezit în mine şi mi-a vorbit, alungând tristeţea şi bucurându-mă ca învăţ să trăiesc. Acesta a fost drumul de azi, iar mâine, deşi voi merge pe aceleaşi cărări, va fi drumul de mâine, dacă învăţ să văd şi să trăiesc uimirea.

Uimirea, locul de întâlnire cu Dumnezeu

Cineva spunea că în uimire devin conştient de ceea ce îmi este necunoscut. Dar sunt şi lucruri cunoscute pe lângă care trecem în fiecare zi şi pe care le trăim doar ca pe un decor aproape la fel. Suntem înconjuraţi de minuni, în fiecare fir de iarbă este şi Creatorul ierbii şi poate că fiecare fir de iarbă a fost făcut şi pentru bucuria noastră, aşa că poate fi un motiv de a da slavă lui Dumnezeu. Cu atât mai mult perfecţiunea cu care a fost conceput organismul uman, care, numai aceasta înţeleasă, nu te poate lăsa ateu, minunea zâmbetului unui copil, a unei atingeri între două mâini care se iubesc. Iată ce spune cineva, după o perioadă de învăţare a uimirii: "Prinsă în hăţişul acestei vieţi zbuciumate, de multe ori simt că nu mă mai regăsesc în relaţia cu Dumnezeu. Atunci încerc să mă reapropii de lucrurile simple - mă plimb prin parcul cu tei, privesc frunzele, copiii care se joacă cu gâzuliţe şi pietricele, ascult ploaia sau chiar tăcerea şi mă simt din nou ca la început de drum, prind curaj şi Îl simt pe Dumnezeu aproape, sau cel puţin simt că am regăsit drumul spre El."

Uimirea este o putere a sufletului care ne ia ceva din orbirea şi întunericul care par să ne acapareze simţurile şi să ne marcheze realitatea. E ca o fereastră deschisă către lumina care ne înconjoară şi care rămâne neatinsă pentru ochiul care caută să o găsească. Puteţi găsi o sursă de uimire in orice vă înconjoară şi puteţi face din aceasta un motiv de întâlnire cu Cel care a creat totul întru slava Sa şi bucuria noastră.

Dr. Andreea Hefco

In numele meu (un film de 30 de min.)

In numele meu from boqdan2002 on Vimeo.

Pilde si povestiri

Pildă VIDEO: De ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile….

"Ce este adevarul ?"

Acesta a fost titlul ultimei conferinţe din Postul Mare din ciclul de conferinţe organizate de A.T.O.R Dorohoi la care a participat ca invitat părintele Radu Brânza referent în cadrul Sectorul de Misiune Prognoza şi Statistică Pastorală al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
În câteva cuvinte părintele a aratat că de fapt întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este "Cine este adevărul?" iar răspunsul îl găsim în Sfânta Scriptură în evanghelia dupa Ioan (14,6):"Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. ". Aşadar cei care caută Adevărul îl găsesc în Biserică şi Acel Adevăr este Iisus Hristos Mântuitorul nostru. Cel care este împotriva Adevărului este numit diavol, potrivnic sau "tatăl minciunii" şi acesta caută să ispitească omul şi să-l departeze de Adevăr.

FOTO

Pr. Radu Branza - Ce este adevarul? 1



Pr. Radu Branza - Ce este adevarul? 2



Pr. Radu Branza - Ce este adevarul? 3



Pr. Radu Branza - Ce este adevarul? 4

Dreptul la viaţă

Pr. Danut Damaschin & Dr. Mihalcea Dan - Dreptul la viata 1

Pr. Danut Damaschin & Dr. Mihalcea Dan - Dreptul la viata 2

Fotografii de la conferinţă

Din când în când mai cade câte-o lacrimă din Cer,
Dar nimeni nu ia seamă să se-ndrepte,
Indiferenţa rece azi ucide suflete
Iar Dumnezeu plânge pentru copiii care pier.

- De ce eşti trist şi plângi, Tu, Doamne?
Purtând în mâini un copilaş zdrobit?
Din ale Tale palme
Picură sânge îndoit…

Şi dintr-o vale, roşie de sânge,
Plină de sufleţele care gem,
Se-aude cinva că plânge
Cerând eliberare din blestem.

Este femeia, care mamă nu mai poate fi numită
Pentru c-a omorât sarcina nedorită.
Iar plânsul pruncilor ucişi mereu
Se-aude trist, ca un prelung ecou.

Din ochii lui senini şi blânzi
Curg lacrimi limpezi dar şi grele,
Plânge Iisus al lumii-ntregi păcat
Şi nedreptăţile cumplite ale mele.

Bogdan Alexandru Popescu

"Duhovnicul şi tinerii"

Puteţi asculta integral prima conferinţă din ciclul conferinţelor pascale de anul acesta care a avut loc în seara aceasta. Tema prezentată a fost "Duhovnicul şi tinerii".
În pauza conferinţei grupul de folk "Floare de colţ" al A.T.O.R a prezentat un mic program de cantece şi poezii dedicate parinţilor.

FOTO

Pr. Adrian Dinu - Duhovnicul si tinerii 1


Pr. Adrian Dinu - Duhovnicul si tinerii 2


Pr. Adrian Dinu - Duhovnicul si tinerii 3

“Duhovnicul şi tinerii"

Joi, 17 Martie 2011, va avea loc prima conferinţă din Postul Paştelui cu titlul “Duhovnicul şi tinerii’. Invitat de onoare este Pr. Adrian Dinu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Iaşi.

"Cum sa-mi aleg partenerul de viata"

Joi, 10 Martie, a avut loc, în aula Colegiului Naţional "Grigore Ghica Vv." din Dorohoi, o conferinţă adresată tinerilor, organizată de Asociaţia tinerilor ortodocşi din Dorohoi pe tema "Cum să îmi aleg partenerul de viaţă". Invitat special la această conferinţă a fost diac. Stephen Holley din California. Părintele a vorbit despre necesitatea şi importanta consilierii premaritale a tinerilor, despre modul în care trebuie să ne alegem partenerul, criteriile pe care trebuie să le urmărim şi modul în care trebuie să trăim în cadrul familiei. Cartea părintelui vorbeşte mai pe larg pe aceasta temă.

Diac. Stephen - Cum sa aleg patenerul pentru viata 1



Diac. Stephen - Cum sa aleg partenerul pentru viata 2



Diac. Stephen - Cum sa aleg partenerul pentru viata 3


FOTO

Despre post ca virtute

Cuv Dobrogean 8 mar 2011 postul cale spre sfintenie

Vezi mai multe video din cultura

"Supraomul"

* Nu vede, nu aude, abia vorbeşte, dar a ajuns profesor şi artist

În urmă cu 64 de ani s-a născut în comuna Borcea, pe braţul stîng al Dunării, un băiat perfect normal, Vasile Adamescu. În decursul a doi ani, acesta şi-a pierdut şi vederea şi auzul din cauza unei meningite. Fiind aşa de mic cînd boala l-a lovit, din neglijenţa familiei, şi cum copilul nu reuşise să înveţe să vorbescă, a uitat chiar şi sunetele pe care le folosise pînă atunci. Pînă la 11 ani, orb, surd şi mut fiind, a supravieţuit cu ajutorul fratelui său mai mare cu care şi-a stabilit un limbaj minimal, prin atingeri. Vasile reuşea să transmită cînd îi era foame sau sete şi cam atît. Pe la 11 ani, unei mătuşi mai înstărite, care avea un atelier de blănuri la Constanţa, i-a venit ideea să ducă copilul la Cluj, la „şcoala de surzi”, pentru a-i oferi o pregătire minimă, după ce învăţătorul din sat nu a ştiut ce să facă cu el. Aşa că tatăl lui Vasilică l-a adus în oraşul de pe Someş, la şcoala pentru surzi. Acolo nu l-au primit, iar, de teamă că nu-l vor primi nici la şcoala de nevăzători, tatăl l-a lăsat în internat şi a plecat acasă. De atunci, Clujul a fost casa lui pentru Vasile Adamescu.

La 11 ani a început grădiniţa, alături de educatoarea Andaluzia Leahu. Ea a început să-l înveţe literele. Primele au fost A şi P. A învăţat cuvintele „apa”, „papa”, „pa”. Cînd spunea cuvîntul „apă”, educatoarea i-a băgat mîinile în apă şi aşa copilul ştia ce este apa. Apoi, cuvîntul „papa” a fost asociat cu mîncarea, iar cuvîntul „pa” cu salutul. Unul dintre cele mai dificile lucruri de explicat a fost cuvîntul „mort”. Nu reuşea nicicum să înţeleagă ce înseamnă să fii mort pînă nu a fost dus să pipăie un cadavru. La fel a fost şi cu divinitatea. Acum, la 65 de ani, Vasile Adamescu este foarte credincios, după ce a citit mult şi a reuşit să înţeleagă rostul credinţei.

După ce a terminat grădiniţa, a fost lăsat pe mîna Floricăi Sandu. Profesoara cea mai dragă inimii lui, Florica Sandu, a reuşit să îl „demutizeze”. Stătea ore întregi faţă în faţă cu discipolul ei, iar acesta îi simţea mişcările feţei cînd pronunţa fiecare literă în parte, de unde anume pornea aerul la fiecare rostire. În doi ani, Vasile a învăţat alfabetul, iar în alţi patru a reuşit să înveţe toate cuvintele. A urmat gimnaziul şi liceul, iar la examenul de bacalaureat a luat nota 9,33. Programa era aceeaşi ca la şcolile de masă, doar că examenele se susţineau în alfabetul Braille. Vasile a urmat şi Facultatea de Pedagogie, la secţia pedagogie specială, şi a devenit la rîndul lui mentor pentru foarte mulţi copii cu dublă deficienţă senzorială (surdocecitate).

Fiind un as la activităţile manuale, Şcoala Populară de Arte nu a făcut decît să-i şlefuiască talentul înnăscut la sculptură. Chiar şi azi, are un atelier unde sculptează statuete şi busturi pe care apoi le dăruieşte. Cu ocazia vizitei în Cluj a fostului preşedinte al ţării, Ion Iliescu, Vasile Adamescu a avut ocazia să îi simtă trăsăturile feţei, după care a sculptat un bust al său. Domnul Adamescu a lucrat 29 de ani în învăţămînt, la şcoala de nevăzători din Cluj. S-a retras în 2004, deşi în fiecare zi mai merge la şcoală, unde lucrează la cărţile pe care le scrie sau se întîlneşte cu elevii. Acum, fostul profesor orb surdo-mut locuieşte cu un tînăr de 20 şi ceva de ani, student în anul doi la aceeaşi facultate pe care a absolvit-o. Viorel îl ajută cum poate, îi scrie în palmă literă cu literă, tot ce se petrece în jurul său. „Are o sete fabuloasă de cunoaştere. Îi spun ce se transmite la ştiri, citesc articole pe internet şi i le povestesc. Vrea mereu să afle cîte ceva, să înveţe. Are extrem de mulţi prieteni cu care comunică la fel de bine. Trimite mesaje de pe telefonul mobil, îşi pregăteşte singur mîncarea şi stă cam cîte o oră pe zi în baie, dimineaţa. Îi place să se îngrijească şi are mare grijă de sănătatea lui”, spune Viorel despre colegul lui de apartament. „Nu pot să îi înţeleg pe cei care nu învaţă să scrie şi să citească. Nu îmi place statutul de analfabet, mai ales în cazul oamenilor normali şi mai ales azi, cînd sînt atîtea posibilităţi”, explică Vasile Adamescu.

Cum simte lumea

Vasile Adamescu a călătorit enorm, cu toate mijloacele de transport. Prima dată cu profesoara lui, Florica Sandu, apoi cu alţi profesori şi cu Viorel. În felul acesta şi-a stabilit repere, ştie cît „durează” un kilometru, iar dacă merge cu maşina, şi îşi scoate mîna pe geam, ştie cam cu ce viteză se deplasează automobilul. A fost căsătorit de două ori, dar acum a rămas singur. Nu de tot, pentru că Viorel e mereu lîngă el. Dacă acesta se va căsători, şi-au făcut planuri şi chiar schiţe cum să unească două apartamente. În fiecare zi, Vasile Adamescu scrie la lucrarea sa autobiografică. În curînd o va termina şi o va publica în negru, adică normal, nu în Braille. Din cînd în cînd, citeşte cu plăcere din cărţile scrise de Helen Keller, prima femeie oarbă, surdă şi mută din SUA secolului al XIX-lea, care a devenit un adevărat icon al pacifiştilor, scriitorilor, dar şi al oamenilor, în general.

Visa la zgîrie-nori

Parfumul fructelor proaspete îi place cel mai mult domnului Adamescu, la fel şi cel al trandafirilor şi lăcrimioarelor. Parfumurile sînt un moft pe care şi-l permite. Chiar are o întreagă colecţie. Este mereu extrem de atent cu hainele pe care şi le cumpără sau le poartă. Nu-i place deloc să meargă la second hand, unde îl mai duc prietenii lui. Cînd îşi cumpără pantaloni, cercetează cu mîinile fiecare cusătură şi verifică întotdeauna cît de adînci sînt buzunarele. Cămăşile trebuie să aibă neapărat buzunare în faţă, pentru a-i fi uşor să-şi păstreze telefonul la îndemînă, iar talpa la pantofi nu trebuie să fie foarte lucioasă şi nici prea groasă, să poată simţi textura pavajului. Pasionat de construcţii, domnul Vasile desenează schiţe peste schiţe, iar dacă ar fi avut o viaţă normală, ar fi studiat Politehnica. „Cu ani în urmă, le spunea profesorilor săi că şi-ar dori ca în România să se construiască clădiri înalte, de peste 20 de etaje, ei fiind însă neîncrezători. Acum, cînd acest lucru se petrece, domnul Vasile e tare mîndru”, spune Viorel, „asistentul” fostului profesor.

Untitled from bolovanel on Vimeo.

sursa : http://www.ftr.ro si www.Antena 3.ro

PARABOLA FIULUI RISIPITOR

Cum să avem grijă de bătrânii noştri ?

LASĂ-I SĂ VORBEASCĂ
..... pentru că există în trecutul lor o comoară de adevăr, frumuseţe și lucruri bune.

LASĂ-I SĂ ÎNVINGĂ
..... în discuţii, pentru că au nevoie să se simtă siguri pe ei inșiși .

LASĂ-I SĂ VIZITEZE
.... vechii lor prieteni, pentru că alături de ei se simt retrăind ...

LASĂ-I SĂ POVESTEASCĂ
.... poveștile lor repetate, pentru că sunt fericiţi să fie ascultaţi .

LASĂ-I SĂ TRĂIASCĂ
.... între lucrurile pe care le iubesc, pentru că simt o mare suferinţă când viaţa lor se rupe în bucăţi.

LASĂ-I SĂ STRIGE
.... când cred că greșești, pentru că bătrânii, ca și copiii, au dreptul să fie ascultaţi.

LASĂ-I SĂ-ŞI SPUNĂ PĂREREA
. ..în mașină, când îi duceţi cu voi în concediu, pentru ca în anul următor să nu ai mustrări de conștiinţă, dacă nu mai sunt printre noi...

LASĂ-I SĂ ÎMBĂTRÂNEASCĂ
... . cu aceeași dragoste răbdătoare cu care îţi crești copiii, pentru că tot ce se întâmplă, face parte din viaţă.

LASĂ-I SĂ SE ROAGE
... așa cum știu ei; cum le place, pentru că bătrânii descoperă umbra DOMNULUI în drumul pe care le este dor să-l străbată.

LASĂ-I SĂ MOARĂ
..... în braţe pline de credinţă, pentru că iubirea fraţilor aici, îi face să presimtă torentul infinit al dragostei divine.

Sfaturi ca să ai un copil fericit

Orice părinte îşi doreşte ce e mai bine pentru copilul lui. De multe ori însă, din prea multă dragoste sau dădăceală, părinţii pot greşi. Jurnaliştii germani de la “Bild” au consultat cei mai buni psihologi, doctori pediatri şi nutriţionişti şi au alcătuit un minighid cu 30 de sfaturi pentru ca micuţul tău să crească sănătos şi să fie un copil fericit.

• Încearcă să observi ce hobby-uri are copilul tău şi să i le dezvolţi. Străduieşte-te să-l îndrumi să cânte la un instrument, să practice un sport, chiar dacă nu face performanţă, să urmeze un curs de pictură, de actorie etc;
• Mergi cu el la toate competiţiile sau spectacolele pe care le susţine;
• Laudă-i orice progres pe care îl face şi în nici un caz nu îl compara cu alţi copii care au obţinut rezultate mai bune. Cel mai dureros pentru un copil e să audă afirmaţii de genul: “Colegul tău a cântat mai bine” sau “El cum a putut să obţină rezultate bune şi tu nu?”.
• Trebuie să ai întotdeauna grijă ca micuţul să nu stea aproape de televizor. Distanţa ideală e de minimum doi metri între aparat şi locul în care stă. La fel, când citeşte sau scrie, nu-l lăsa să se apropie foarte mult de carte sau de caiet;
• Nu îi da voie să asculte muzică foarte tare la căşti. S-ar putea să îi cauzeze în viitor.
• Uneori e bine să îl forţezi să înveţe mai mult şi să-i ceri să obţină rezultate mai bune la şcoală. Astfel, se va obişnui cu greul şi nu va face lucrurile doar pe jumătate;
• Între reprizele de învăţat nu ezita, dacă îţi cere, să îi dai voie să ia o mică pauză;
• Este bine să îi spui să înveţe cu voce tare. Astfel va memora mai bine;
• Dacă ai un câine în casă, cel mic îi poate citi poveşti sau lecţiile. El vede acest fapt ca pe o joacă, dar exerciţiul îl va ajuta să memoreze mai uşor temele;
• Când îşi face lecţiile la materiile care nu-i solicită foarte multă concentrare, finalizarea unui desen, de pildă, poate asculta în surdină o muzică bună. Acest lucru îl va relaxa.
• Elevii care se odihnesc bine obţin la şcoală note bune;
• Nu îi da copilului produse care conţin cofeină sau care au un grad ridicat de zaharuri, dacă e trecut de ora 18.00;
• Dormitorul trebuie să fie camera cea mai liniştită din casă. O temperatură de 20-21 de grade Celsius este ideală pentru o odihnă bună;
• Nu-l lăsa pe cel mic să adoarmă supărat. Discută cu el problemele, chiar dacă până când le lămuriţi trece ora de culcare;
• Explică-i că nu e bine să adoarmă cu televizorul deschis, pentru că nu se va odihni bine.
• Lasă copilul să alerge cât are energie ! Acest lucru îl ajută în dezvoltare. Este recomandat să facă cel puţin 30 de minute de sport, zilnic;
• Dacă timpul şi distanţa vă permit, e bine să-l laşi să meargă pe jos până la şcoală şi înapoi.
• Dimineaţa trebuie să mănânce sănătos şi să nu se scoale de la masă dacă nu e sătul;
• Dă-i o sticluţă cu apă plată când merge la şcoală. Spune-i să bea ori de câte ori îi este sete, ca să nu se deshidrateze;
• Din pacheţelul de la şcoală nu trebuie să-i lipsească fructe, sandvişuri cu brânză slabă şi şuncă, biscuiţi;
• Trebuie să devină o obişnuinţă să luaţi masa în familie;
• Consumul de peşte îi poate dezvolta inteligenţa. Nu ezita să îi dai acest fel de carne;
• Copilului nu trebuie să îi lipsească din organism fierul. Acesta se regăseşte în carne, în special. Atenţie: sucul de portocale absoarbe fierul.
• Lasă-i o oarecare libertate! Pedepsele nu sunt bune când greşeşte. O discuţie constructivă dă mai multe rezultate;
• Arată-i că eşti un model pentru el! Nu îi poţi cere să mănânce cereale, pe motiv că sunt sănătoase, dacă tu mănânci dulciuri;
• Copilul tău trebuie să se bazeze pe tine. Asigură-te că, atunci când are nevoie de ajutor, poate veni la tine să discutaţi, fără nici o problemă, iar tu îl poţi asculta fără să te enervezi şi îl poţi ajuta în consecinţă;
• Laudă-l ori de câte ori este nevoie, chiar şi pentru chestii minore. Îl va face să fie fericit;
• Critică-l dacă e necesar, dar nu de faţă cu alte persoane. Acest lucru îl va face să îşi piardă încrederea în el;
• Dacă cel mic vrea să te critice, lasă-l să facă asta într-o anumită măsură. Se va simţi bine. Apoi discută cu el pe marginea subiectului;
• Arată interes faţă de preocupările lui, faţă de prietenii lui. Permite-i să vină cu amicii săi în casă sau lasă-l să meargă la ei acasă, dar supraveghează activitatea lor.

Bibliografie:
1. www.gradinite.com/site/Articole/detalii/1148---copilul-responsabil--un-copil-fericit-si-un-adult-independent-educatie.html
2. www.gradinite.com/site/Articole/detalii/6-10-metode-surprinzatoare-de-a-creste-un-copil-fericit--psihologie.html
3. www.libertatea.ro/.../30-de-sfaturi-ca-sa-ai-un-copil-fericit-
4. www.psihosolutii.ro/content/index.php/psihoterapie-individuala/41-sfaturi-pentru-o-viata-fericita.html

Atentie la educatia copiilor

Pilde şi povestiri cu tâlc pentru copii

Pentru parinţii care vor să-şi educe copiii în spiritul creştinesc recomand aceste 4 cd-uri cu pilde ortodoxe.

Să încercam să oferim şi altceva copiilor în afară de animaţiile de la televizor.