vineri, 6 iulie 2012

Tabără Nemțișor 2012

În perioada 26-29 iulie 2012, la Nemţişor, aflat în vecinătatea Mănăstirii Neamţ şi a Schitului Icoana Nouă, va avea loc Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Tema celei de-a treia ediţii a Adunării de la Nemţişor va fi " Cui şi cum dăruim dragostea noastră? Iubirea - şansă, binecuvântare şi limite". Programul zilnic va cuprinde sesiuni de discuţii pe grupe, activităţi sportive, conferinţe, pelerinaje. Fiecare participant va avea OBLIGATORIU la el:


- castron, cană, lingură și furculiță (de preferință de metal)
 - izopren - sac de dormit și pătură
 - haine groase - umbrelă sau haina de ploaie
 - încălțăminte închisă (pantofi, adidas)
- minim 2 lanterne la un grup
 FOARTE important : DACĂ PARTICIPANȚII NU AU VESELĂ NU VOR AVEA DIN CE SĂ MĂNÂNCE.
 Pentru organizarea evenimentului fiecare participant va contribui cu suma de 50 lei.
 Dacă doriți alte informații legate de eveniment vă rugăm să trimiteți un e-mail la adresa adunareatinerilormmb@yahoo.com
 Un program orientativ al taberei puteți descărca aici
 Prezentarea video a taberei de anul trecut.

luni, 2 iulie 2012

Lansarea saitului oficial al Parohiei Satu Nou

Luni, 2 iulie 2012, a fost lansat saitul oficial al Parohiei "Nasterea Maicii Domnului" Satu Nou Dorohoi: http://satunou.iasi.mmb.ro/  .
Saitul, componentă a unui proiect mult mai amplu dezvoltat de Sectorul Cultural şi Comunicaţii Media al Arhipiscopiei Iaşilor prin Doxologia Media, se doreşte a fi o imagine fidelă şi în timp real a vieţii parohiale, o sursă de informare, de conservare a valorilor locale, dar şi un mod de socializare. Astfel, în structura acestuia se vor regăsi ştiri şi informaţii de interes, monografii, imagini, calendarul zilei, rugăciuni, acatiste etc.

De asemenea, puteţi asculta zilnic programele şi slujbele transmise de Radio Doxologia. În plus ne puteţi trimite oricând întrebările, comentariile şi sugestiile dumneavoastră, completând formularul de contact.
„Rețeaua de saituri pentru parohii şi mănăstiri” urmărește atât crearea unui set de saituri care să corespundă nevoilor de comunicare ale parohiilor, cât și interconectarea acestora într-o structură de tip „rețea de socializare”. În acest mod, rețeaua va avea un plus de dinamism și va oferi o imagine „în timp real” a vieții parohiale din Arhiepiscopia Iașilor. În plus, saiturile oferite parohiilor au titlu gratuit și nu presupun costuri anuale de mentenanță, fiind întreținute și dezvoltate de Doxologia Media.
Proiectul „Rețeaua de saituri pentru parohii și mănăstiri” a fost demarat în toamna anului 2011 cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și vizează dezvoltarea în primă fază a unei rețele de saituri interconectate dedicate parohiilor din Arhiepiscopia Iaşilor, apoi dezvoltarea unei alte reţele pentru mănăstiri, cele două fiind, la final, de asemenea, interconectate. La final, reţeaua va cuprinde peste 1300 de saituri.

sâmbătă, 30 iunie 2012

Un nou pas inainte

De saptamana trecuta am inceput iarasi lucrarile la biserica noastra . Acum se lucreaza la turnarea trotuarelor in jurul bisericii si a fantanii si la aleea principala. In zilele care urmeaza vom turna si aleile in cimitir, vom pava soclul bisericii cu piatra si vom zidi 2 cladiri anexe una pentru centrala si alta pentru aprinderea lumanarilor.





miercuri, 2 mai 2012

„Putem înţelege suferinţa prin credinţă, aşezându-ne la picioarele Mântuitorului răstignit“

Preotul este dator să preia şi să înţeleagă suferinţa
După Sfânta Liturghie, la sediul Protopopiatului Dorohoi a avut loc prima conferinţă preoţească de primăvară a Arhiepiscopiei Iaşilor din acest an. Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Dorohoi a avut tema "Suferinţa şi modul în care Biserica se implică în tratarea bolilor trupeşti", fiind prezidată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În cuvântul de deschidere, Înalt Preasfinţia Sa a arătat dificultatea temei conferinţei: "Din întregul ansamblu al problemelor legate de boală, de medicină, de bolnavi, de suferinţă, am ales cel mai greu subiect şi anume înţelegerea suferinţei. Răspunsul la întrebarea de ce suferă omul nu va primi probabil răspunsul cel pe care logica umană, mintea omului şi năzuinţa lui îl aşteaptă. Noi, ca şi preoţi, ca şi arhierei, ca şi creştini botezaţi în numele Preasfintei Treimi, nu avem altă soluţie decât să căutăm Crucea Domnului Hristos şi, aflându-ne la picioarele Mântuitorului ce a luat asupra Sa suferinţa umanităţii şi a fiecărei persoane în parte, să primim frânturi de răspuns prin credinţă. Este foarte greu să ne raportăm la suferinţa altuia, dar trebuie să ştim că nu există o altă persoană în cadrul unei comunităţi care să aibă un mandat mai clar pentru a prelua şi a înţelege suferinţa de lângă el decât preotul".

În continuare au fost rulate mai multe filme, printre care unul privind activitatea medicală a Arhiepiscopiei Iaşilor, şi au fost expuse mai multe diapozitive cu fotografii tematice, ce au avut scopul de a reflecta cauzele suferinţei şi cum poate ea fi vindecată cu ajutorul credinţei. Părintele Teodor Ciurariu, preot misionar de caritate în cadrul Spitalului Municipal din Dorohoi, a prezentat referatul "Misiunea preotului în medicina paliativă: suferinţa şi înţelegerea ei prin credinţă", care a tratat implicarea preotului în îngrijirea paliativă.

"Cauzele suferinţei sunt de cele mai multe ori probleme sufleteşti, de aceea un rol foarte important în tratarea bolii îl reprezintă Sfânta Taină a Spovedaniei şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Discuţiile despre asumarea suferinţei, atât cu persoana bolnavă, cât şi cu familia acestuia, sunt, de asemenea, foarte importante", a subliniat pr. Teodor Ciurariu. Conferinţa a continuat cu o serie de discuţii şi s-a încheiat cu audienţele primite de IPS Teofan. Totodată, în cadrul întrunirii, preoţii prezenţi au putut achiziţiona cărţi ce tratează problema suferinţei din perspectivă teologică.

"Tema acestei prime conferinţe a fost aleasă în cadrul problematicii generale lansate cu ocazia Anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor şi a dezbătut rolul şi sensul suferinţei privite din perspectiva credinţei. Părintele Teodor Ciurariu a prezentat în referatul său mai multe studii de caz privind îngrijirea paliativă din punctul de vedere al preotului misionar, care s-au bucurat de o atenţie deosebită din partea preoţilor participanţi", a declarat pr. Iulian Negru, consilier al Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor.

"Biserica îi are în atenţia sa în mod deosebit pe suferinzi"
Ieri, 1 mai 2012, conferinţele preoţeşti de primăvară din Arhiepiscopia Iaşilor au continuat cu întrunirea preoţilor din protopopiatele Săveni şi Darabani, la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Săveni. Şedinţa de lucru a conferinţei a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii de către IPS Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, dintre care a făcut parte şi pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, şi pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani. În cadrul conferinţei, pr. Dumitru Leonte de la parohia "Sfântul Ierarh Nicolae" din Săveni a prezentat un referat, în care a vorbit despre suferinţă, despre boală şi despre Taina Sfântului Maslu.

"Sfânta noastră Biserică îi are în atenţia sa pe toţi enoriaşii, în mod deosebit pe cei ce se află în suferinţă şi în diferite neputinţe. Discuţiile din cadrul conferinţei referitoare la tratarea suferinţei din perspectivă creştină au fost utile, întrucât preoţii au relatat cum îşi ajută în mod concret enoriaşii bolnavi din parohiile lor şi în acest mod am putut învăţa unii de la alţii", a declarat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani.

Primele 35 de saituri ale parohiilor botoşănene au fost predate preoţilor parohi
În finalul întrunirilor preoţeşti, 35 de preoţi ai protopopiatelor Dorohoi, Săveni şi Darabani au primit saiturile parohiilor participante în faza pilot a proiectului "Reţea de saituri pentru parohii", dezvoltat de Doxologia Media. După ce a făcut o prezentare generală a proiectului, diac. Nicolae Hulpoi, directorul Doxologia Media, a predat preoţilor parolele de acces şi manualele de utilizare ale noilor pagini web ale parohiilor, semnându-se totodată şi protocoalele cadru de colaborare. Până în data de 2 iulie, reţeaua va funcţiona în circuit închis, fiind accesibilă doar administratorilor saiturilor deja create. "Cele 20 de saituri primite de parohiile din Dorohoi conţin monografii, fotografii şi anumite date despre parohii, pe care preoţii le-au trimis în prealabil administratorilor reţelei. Consider această reţea de saituri de parohii foarte importantă şi necesară, întrucât există numeroase parohii care au activităţi extrordinar de frumoase şi de utile şi care merită promovate pentru a fi cunoscute şi, poate, chiar exemple pentru alte comunităţi", a spus pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi.