joi, 28 aprilie 2011

Pildă VIDEO: De ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile….

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Darurile Invierii de Pr. Teofil Paraian



Darul cel mai deosebit, darul care izvoraste din Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, este iertarea pacatelor. Fara iertarea pacatelor, nu pot fi traite celelalte daruri ale Invierii. Sfantul Evanghelist Ioan, istoriseste ca Domnul Hristos, in cea dintai zi a Invierii Sale, a suflat peste ucenicii Sai si a zis: "Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute", deci iertarea pacatelor este in legatura cu Invierea. Stiti ca Sfantul Ioan Gura de Aur, in Cuvantul de la Pasti zice: "Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca iertarea din mormant a rasarit", si asta pentru totdeauna, pentru toata viata pamanteasca, pentru cat va fi omul pe pamant, pana la sfarsitul lumii, pentru ca pana la sfarsitul lumii este si putinta de a pacatui, este si darul de a ierta.

Cel dintai lucru care l-a spus Domnul Hristos dupa Inviere este cuvantul: "Bucurati-va!". Un indemn la bucurie si un salut, in acelasi timp. Noi stim ca grecii din vremea aceea(poate si cei de acum) se salutau cu cuvantul "bucura-te!". Asa incat unii au si tradus cuvantul acesta ca un cuvant de salut, dar poate fi si un cuvant de indemn la bucurie. Cand Domnul Hristos S-a intalnit cu femeile mironosite care se intorceau de la Mormantul gol le-a spus: "Bucurati-va!". Si dupa aceea indata:"Nu va temeti!" Pentru ca ele au intrat intr-un fel de temere, le-a cuprins frica si atunci Domnul Hristos le-a zis:"Nu va temeti!". Bucurati-va si nu va temeti.

Sunt cuvinte spuse femeilor mironosite dupa Inviere, cuvinte din care intelegem ca Domnul Hristos vrea sa ne bucuram si ca din mormantul datator de viata al Mantuitorului izvorasc bucuria si curajul, netemerea. Curajul este o virtute crestina, o virtute morala pe care cu totii voim s-o avem, pentru ca numai asa ne putem manifesta credinta noastra in Mantuitorul, Care a zis: "Indrazniti. Eu am biruit lumea." Nu din puterea noastra ne bucuram si nu numai din puterea noastra ne linistim, ajungem la netemere, ci cu ajutorul lui Dumnezeu si mai ales pentru credinta noastra, cata o avem, in Mantuitorul care ne ajuta. "Toate le pot intru Hristos, cel ce ma intareste", scria Sfantul Apostol Pavel crestinilor din Filipi.

Apoi mai avem inca doua daruri al e Invierii. Domnul Hristos, dupa Invierea Sa din morti, de fiecare data cand S-a intalnit cu ucenicii Sai, le-a zis:"Pace voua!". Cuvantul acesta, pace voua, e un cuvant de salut al evreilor; evreii se salutau cu salom=pace. Deci, Domnul Hristos nu numai ca I-a salutat pe ucenici cu cuvintele pace voua, ci le-a si dat pacea. Domnul Hristos spune si despre bucurie si despre pace ca sunt lucruri pe care El le da. Inainte de Sfintele Patimi, in cuvantarea de despartire pe care a retinut-o in Evanghelia sa Sfantul Evanghelist Ioan, e scris ca Domnul Hristos a zis: "Pace va las voua, pacea Mea o dau voua." Nu daruri cum da lumea va dau Eu, ci o sa va dau pace, care-i mai presus de orice, dar si prin care si celelalte lucruri primesc valoare.

Despre bucurie, Domnul Hristos a zis: "Deci si voi acum sunteti tristi, dar iarasi va voi vedea, si se va bucura inima voastra si bucuria voastra nimeni n-o va lua de la voi". S-au bucurat ucenicii ca L-au vazut pe Domnul dupa Inviere, au primit pacea Mantuitorului dupa Inviere si astfel s-au implinit cuvintele Mantuitorului dinainte de Patimire.

Avem patru daruri ale Invierii: iertarea pacatelor, bucuria, netemerea si pacea.

Si inca unul, al cincilea - binecuvantarea. Domnul Hristos, dupa ce Si-a implinit aici, pe pamant, cele pentru care a venit El, fiul lui Dumnezeu, S-a inaltat la ceruri binecuvantandu-I pe ucenici.

Binecuvantarea este mare lucru; binecuvantarea arata intotdeauna bunavointa, binecuvantarea arata intotdeauna largime de suflet. Pentru a primi binecuvantarea trebuie sa ducem o viata pe care Domnul Hristos s-o poata binecuvanta, o viata asemanatoare cu cea a ucenicilor, o viata asemanatoare cu cea a Maicii Domnului, pentru ca in Traditia Bisericii este ca si Maica Domnului a fost la Inaltarea Mantuitorului, asa cum a fost si atunci cand Duhul Sfant s-a pogorat peste Sfintii Apostoli.

Toate aceste stiindu-le, e bine sa ne cercetam pe noi insine nu numai daca facem lucruri care nu se potrivesc cu o viata sfanta, ci sa ne gandim si la darurile Invierii: in ce masura suntem oameni cu bucurie, cu netemere, cu pace, in ce masura suntem oameni care suntem sub binecuvantarea Domnului nostru Iisus Hristos. Sa ne cercetam daca suntem oameni care primim iertarea pacatelor, care se da la Sfanta Spovedanie, impartasindu-ne cu dumnezeiestile Taine care si ele se dau spre iertarea pacatelor, luand parte la slujba Sfantului Maslu, care este tot spre iertarea pacatelor.

Sa stim ca, daca vedem ca nu avem bucurie, ceva nu e in regula; sa stim ca, daca nu avem pace a sufletului, ceva nu e cum vrea Dumnezeu, ceva nu-i in randuiala. Sa stim ca, daca n-avem curaj, daca suntem cuprinsi de teama, ceva e rau in existenta noastra, pentru ca nu suntem in legatura cu Mantuitorul care ne sustine; daca vedem ca lucrurile nu merg asa cum le doreste Domnul Hristos, trebuie sa schimbam felul de a gandi, de a lucra, de a actiona in lumea aceasta.

In aceasta zi de bucurie, care se continua tot cu zile de bucurie, in aceasta zi de pace, care se continua cu alte zile care sunt datatoare de pace, in aceasta zi in care stam cu sarbatorire in fata Mantuitorului Inviat, sa ne gandim la Domnul Hristos Cel Inaltat si sa ne gandim la Duhul Sfant, Care si El este Duhul Sfant care da bucurie. Cu viata noastra, cu cele agonisite de sufletul nostru, sa cautam sa fim oameni care pot da incredere celorlalti oameni.

A fi cu Domnul Hristos inseamna a fi sub binecuvantare, a fi sub ieratarea pacatelor, a fi in marginile pacii, in marginile bucuriei si ale netemerii. Dumnezeu sa ne ajute!

miercuri, 20 aprilie 2011

Gânduri în Săptămâna Patimilor

Dragii mei dragi,

Vă scriu aceste gânduri în această sfântă săptămână a pătimirilor Bunului nostru Prieten și Părinte, când toate eforturile și lucrurile pe care le facem se contopesc în marea Lecție pe care Hristos ne-o dă și anume că viața noastră este alcătuită din trei mari zile care se desfășoară, când pe rând, când simultan dar fiecare se naște una din alta, iar dacă una ar lipsi, viața s-ar destrăma și ar fi lipsită de sens. Prin urmare viața noastră este de multe ori o Vinere Mare, adică zile în care ne ducem crucea pe drumul existenței pietruit cu încercări, dar și zile în care ducem și crucea celorlalți dragi ai noștri, obosiți sau învinși, deznădăjduiți sau întristați. Și, ca să-L înțelegem mai bine pe Hristos,… nu crucea în sine e o povară și nu crucea noastră ne rănește, ci biciuitoarele vorbe ale celorlalți cu usturătoarele lor priviri, dar mai ales cuțitul cu lama tocită a nerecunoștinței, ambele provocatoare de răni adânci, până la os….daa….stăm pe gânduri puțin….parcă se simte acolo undeva în adâncul pieptului o durere mută….când ascuțită ca de spini, când paralizantă ca de piron ruginit întors în rana vie, când sfâșietoare ca de vârf de lance, când amețitoare ca de pumn în tâmple.

DOARE…..chiar doare …. se simte mult mai bine acum….mă privesc mult mai atent…am sânge …peste tot, am sânge în rănile mele, pe tâmple, pe obraz…am și pe mâini și-n gură, am sângele meu vărsat de alții,..am… sângele altora ….vărsat…..de MINE…Ce taină mare…ce dar e sângele fiecăruia pentru fiecare, ce dar e Sângele Lui pentru fiecare.
Doamne….oare câte vineri am trecut..?..câte or să mai fie…când iubești, de fapt, ești un mare donator de sânge, de ființă, de tine….Știi ce e super interesant – din punctul de vedere al iubirii toți avem aceeași grupă de sânge.

Din această Vinere Mare se nasc celelalte două zile,ca două destinații. De multe ori cădem în Sâmbăta mare, adică ne pogorâm sau suntem pogorâți de atâta sânge în iad, în tărâmul deznădejdii, al singurătății, al gheții. Pogorârea aceasta este lină și ademenitoare - și știți de ce, pentru că durerea jertfei îngheață și nu se mai simte, și, credem noi, că e bine așa……ah..ce ușurare – ne mințim… lăsându-ne înghețați de Freonul Indiferenței. Marea ironie a înghețului este…că deși oferă aparența confortului, …el, înghețând – păstrează intactă rana, cu durerea ei, cu consecințele ei, cu infecția ei, cu boala ei….cu…moartea ei.

Toți avem un iad în inima noastră – este locul unde-i băgăm brutal pe toți cei care nu ne plac, pur și simplu…și…. de multe ori, ca să fim siguri că stau acolo….îi păzim….deci petrecem cu ei în iadul nostru – câtă ”prudență”…. ucigătoare de timp.

Uneori ajungem să trăim și cea de a treia zi duminica– ziua normalității, ziua Învierii. Aici toate sunt la locul lor și toate sunt normale. Ne dăm seama că e normal să plângi, pentru că numai plânsul aduce mângâierea după care tânjim atâta, e normal să ai răni căci ele iți dau curajul și puterea de a lupta, e normal să ai cicatrici căci numai acestea aduc decorații și respect(scoate lacrimile de la o mamă și truda de la un tată și vezi cu ce rămâi). Aici ne dăm seama cât e de normal să fii nedreptățit - ce boala să mai iertăm dacă nu asta, cât e de normal să fii om, cât e de normal să iubești deci cât e de normal e să fii nebun,….cât de normal e anormalul credinței și cât de anormal e normalul lumii acesteia.

Vă așteptați probabil să vă spun că duminicile vieții noastre sunt zile ale vindecării(..atâtea răni)…dar eu vă zic…sunteți anormali dacă gândiți așa….duminicile vieții noastre nu aduc vindecarea rănilor din suflet ci vindecarea curajului și a înțelepciunii sclintite și luxate, duminicile ne feresc de normalul cotidian plictisitor și ne refac anormalul credinței bobului de muștar, a mersului pe mare ca Petru, a vorbirii în limbile sufletești ale fiecăruia, a aprinderii luminii Învierii, a negocierii morții cu tine de a nu mai râde de ea în public.
Doar normalul acesta arată exact deșertăciunea atâtor eforturi și jertfe….Bunule…acum sunt…. în pace.

Hai să mai iubești puțin…îmi spune…El…și cocoșii anunță zorii unei noi vineri mari, cu ”donațiile ”ei , apoi o nouă lună de sâmbete, apoi iar secunda Învierii…………….știi Doamne…….ce bine se vede lumea de aici…….de sus..…și..…mi-e sete….

Te iubesc răstignindu-Te
Te răstignești iubindu-mă.

Pr. Olivian Sandu

marți, 19 aprilie 2011

Oua incondeiate impreuna cu tinerii ATOR





Astazi impreuna cu tinerii de la ATOR am incondeiat cateva oua la Centrul de zi pentru copii JURJAC, in cadrul Proiectului LUMINĂ DIN SUFLET DE COPIL, proiect demarat de Directia de Asistenta Sociala în parteneriat cu unitățile de învățământ si furnizorii de servicii sociale din Municipiul Dorohoi.

Creatiile artistice (oua incondeiate, icoane, colaje, aranjamente) adunate de la unitatile de invatamant care s-au inscris la aceasta activitate urmeaza sa fie expuse pentru a putea fi vazute de toti cei interesati.