Credincioşii din toată Arhiepiscopia Iaşilor au fost aşteptaţi sâmbătă, 7 aprilie, la pelerinajul de Florii. Toate protopopiatele eparhiei, dar şi unele parohii au organizat procesiuni prin care au rememorat Intrarea Domnului în Ierusalim.
În protopopiatul Dorohoi procesiunea Floriilor a început la ora 13 cu slujba Vecerniei celei mari oficiată în biserica “Sf. Împărați Constantin și Elena” urmată de citirea evangheliei zilei care relatează învierea lui Lazăr apoi cu binecuvântarea ramurilor de salcie si răchită care au fost împărțite credincioșilor veniți in număr foarte mare la acest pelerinaj. Procesiunea pelerinajului a continuat cu drumul spre biserica “Adormirea Maicii Domnului” credincioșii și preoții cântând împreună în drumul lor cântări specifice sărbătorii Floriilor.
În Duminica Floriilor se cântă "Astăzi vine la Ierusalim…", în Vinerea Mare: "Astăzi este înaintea lui Pilat…", la Naşterea Domnului: "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte…". Aşadar, credincioşii nu comemorează doar nişte evenimente obiective, la nivel de idee, intelectual, ci participă duhovniceşte şi afectiv la bucuria şi tristeţea Domnului, convertind faptul istoric într-un "eveniment pentru noi, pentru mine".
Urmând evlaviei mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Domnul Hristos cu frunze de palmier sau finic, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, prin rugăciune şi stropirea cu agheasmă, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Rânduiala sfinţirii constă în rugăciuni de sfinţire a salciei de către slujitorii Bisericii, care ţin în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ce simbolizează biruinţa vieţii asupra morţii. În studiul "Salcia: simbolul morţii şi al vieţii", prof. dr. Remus Rus afirma: "Folosirea în cult a salciei nu este doar o simplă acomodare la mediu, ci îşi are bogăţia ei, funcţia ei simbolică în viaţa rituală a Bisericii creştine". Pot fi evidenţiate cel puţin trei semnificaţii principale ale salciei: ea simbolizează pe Domnul Hristos şi mlădiţele Sale, adică sufletele credincioase şi bune, taina fecioriei Mariei, sufletele renăscute prin baia botezului.
Unul din fragmentele biblice referitoare la salcie este Isaia 44, 3-4: "Că Eu voi vărsa apa peste pământul însetat şi pâraie de apă în ţinut uscat. Vărsa-voi Duhul Meu peste odrasla ta şi binecuvântarea Mea peste mlădiţele tale. Şi vor odrăsli ca iarba pe malul pâraielor şi ca sălciile de-a lungul apelor curgătoare".
Cassiodor, comentând acest text, compara funcţia regeneratoare a salciei cu sufletele sfinte şi credincioase: "Sălciile sunt copaci ce cresc pe malurile râurilor şi acolo dau viaţă celui mai proaspăt verde, şi chiar dacă cineva taie mereu o parte din rădăcină şi o îngroapă în pământul umed, ea va arunca imediat rădăcini proaspete. Cu aceste sălcii trebuie să comparăm sufletele sfinte şi credincioase, care, după cum spune Isaia, aruncă mlădiţe ca sălciile de pe malurile pâraielor".
De asemenea, Fericitul Ieronim vedea în salcie simbolul credincioşilor renăscuţi prin baia botezului: "Iar apoi profetul îi compara pe cei care s-au renăscut prin baia botezului cu plantele nou-înverzite şi cu salcia, care arunca mlădiţe pe marginea apei curgătoare". Urmând o credinţă a vremii, după care salcia produce infertilitate, Fericitul Ieronim continua: "Căci această salcie dă rod, iar aceasta este contrar naturii sale obişnuite, căci de obicei salcia este fără de rod, iar cel care mănâncă din sămânţa ei devine el însuşi neroditor".
Prof. dr. Remus Rus observa: "În tradiţia patristică a Bisericii răsăritene, salcia (…) va deveni simbol al fecioriei, iar caracteristica ei de a fi "distrugătoare de rod", o preînchipuire a morţii mistice care, prin renunţarea la perpetuarea vieţii pământeşti supusă morţii, tinde spre dobândirea puterii cereşti de procreare". "Pretutindeni, Sfintele Scripturi, spunea şi Metodiu de Olimp, iau salcia ca simbol al castităţii."
Albertus Magnus interpreta salcia ca simbol pentru fecioria Maicii Domnului. Aceasta "a ales fecioria şi astfel a ales viaţa fără rod, dar după cum salciei îi place să crească pe malul râurilor, tot aşa şi Preamărita Fecioară a înflorit lângă apele harului şi ale darurilor cereşti. Şi, după cum salcia este un semn al castităţii, tot la fel şi ea, plină de castitatea rece, pentru sămânţa ei, care este Fiul lui Dumnezeu, prin mesajul său îi face pe mulţi neroditori în fructul trupului chemându-i la o viaţă de feciorie".
Tradiţia procesiunii de Florii
Astfel, nu întâmplător purtăm sălcii în mâini în Duminica Floriilor sau Stâlpărilor,
ca simbol şi pentru propriul nostru botez, ştiut fiind că în primele secole creştine, în această duminică, cei care aspirau să fie botezaţi mergeau cu toţii la episcop, ca să îi ceară să fie admişi la Taina Botezului şi să înveţe Simbolul de credinţă. Este o zi importantă, în cinstea ei împăraţii acordau graţieri. Floriile împreună cu praznicul Bunei Vestiri (dacă acesta nu cade în Săptămâna Mare) sunt sărbători în care se acordă dezlegare parţială pentru post, la peşte, vin şi untdelemn.
Încă din secolul al IV-lea, creştinii sărbătoreau Floriile într-un mod aparte, cu o procesiune după săvârşirea Sfintei Liturghii. Din "Jurnalul de călătorie" al pelerinei apusene Egeria la Ierusalim avem câteva informaţii cu privire la această tradiţie. Toţi creştinii se adunau în jurul prânzului, pe la ora 13:00, şi mergeau împreună cu slujitorii şi episcopul cetăţii în procesiune pe Muntele Măslinilor, până la locul de unde Domnul S-a Înălţat la cer. De aici, în jurul orei 17:00, coborau către Sfânta Cetate, iar un alai de creştini, adulţi şi copii, mergând înaintea episcopului cu ramuri de finic şi de măslin, striga: "Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului". După ce ajungeau în cetate, intrau în Biserica Sfintei Învieri, unde săvârşeau slujba Vecerniei. Şi în zilele noastre se obişnuieşte ca, în Duminica Floriilor, credincioşii însoţiţi de preot să iasă în procesiune cu ramuri de salcie în mâini şi să se întoarcă în biserică, cântând troparul Intrării în Ierusalim a Domnului, care este acelaşi cu al Sâmbetei lui Lazăr: "Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie, Biruitorului morţii, strigăm: Osana Celui dintru înălţime! Bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului".
În protopopiatul Dorohoi procesiunea Floriilor a început la ora 13 cu slujba Vecerniei celei mari oficiată în biserica “Sf. Împărați Constantin și Elena” urmată de citirea evangheliei zilei care relatează învierea lui Lazăr apoi cu binecuvântarea ramurilor de salcie si răchită care au fost împărțite credincioșilor veniți in număr foarte mare la acest pelerinaj. Procesiunea pelerinajului a continuat cu drumul spre biserica “Adormirea Maicii Domnului” credincioșii și preoții cântând împreună în drumul lor cântări specifice sărbătorii Floriilor.
În Duminica Floriilor se cântă "Astăzi vine la Ierusalim…", în Vinerea Mare: "Astăzi este înaintea lui Pilat…", la Naşterea Domnului: "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte…". Aşadar, credincioşii nu comemorează doar nişte evenimente obiective, la nivel de idee, intelectual, ci participă duhovniceşte şi afectiv la bucuria şi tristeţea Domnului, convertind faptul istoric într-un "eveniment pentru noi, pentru mine".
Urmând evlaviei mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Domnul Hristos cu frunze de palmier sau finic, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, prin rugăciune şi stropirea cu agheasmă, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Rânduiala sfinţirii constă în rugăciuni de sfinţire a salciei de către slujitorii Bisericii, care ţin în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ce simbolizează biruinţa vieţii asupra morţii. În studiul "Salcia: simbolul morţii şi al vieţii", prof. dr. Remus Rus afirma: "Folosirea în cult a salciei nu este doar o simplă acomodare la mediu, ci îşi are bogăţia ei, funcţia ei simbolică în viaţa rituală a Bisericii creştine". Pot fi evidenţiate cel puţin trei semnificaţii principale ale salciei: ea simbolizează pe Domnul Hristos şi mlădiţele Sale, adică sufletele credincioase şi bune, taina fecioriei Mariei, sufletele renăscute prin baia botezului.
Unul din fragmentele biblice referitoare la salcie este Isaia 44, 3-4: "Că Eu voi vărsa apa peste pământul însetat şi pâraie de apă în ţinut uscat. Vărsa-voi Duhul Meu peste odrasla ta şi binecuvântarea Mea peste mlădiţele tale. Şi vor odrăsli ca iarba pe malul pâraielor şi ca sălciile de-a lungul apelor curgătoare".
Cassiodor, comentând acest text, compara funcţia regeneratoare a salciei cu sufletele sfinte şi credincioase: "Sălciile sunt copaci ce cresc pe malurile râurilor şi acolo dau viaţă celui mai proaspăt verde, şi chiar dacă cineva taie mereu o parte din rădăcină şi o îngroapă în pământul umed, ea va arunca imediat rădăcini proaspete. Cu aceste sălcii trebuie să comparăm sufletele sfinte şi credincioase, care, după cum spune Isaia, aruncă mlădiţe ca sălciile de pe malurile pâraielor".
De asemenea, Fericitul Ieronim vedea în salcie simbolul credincioşilor renăscuţi prin baia botezului: "Iar apoi profetul îi compara pe cei care s-au renăscut prin baia botezului cu plantele nou-înverzite şi cu salcia, care arunca mlădiţe pe marginea apei curgătoare". Urmând o credinţă a vremii, după care salcia produce infertilitate, Fericitul Ieronim continua: "Căci această salcie dă rod, iar aceasta este contrar naturii sale obişnuite, căci de obicei salcia este fără de rod, iar cel care mănâncă din sămânţa ei devine el însuşi neroditor".
Prof. dr. Remus Rus observa: "În tradiţia patristică a Bisericii răsăritene, salcia (…) va deveni simbol al fecioriei, iar caracteristica ei de a fi "distrugătoare de rod", o preînchipuire a morţii mistice care, prin renunţarea la perpetuarea vieţii pământeşti supusă morţii, tinde spre dobândirea puterii cereşti de procreare". "Pretutindeni, Sfintele Scripturi, spunea şi Metodiu de Olimp, iau salcia ca simbol al castităţii."
Albertus Magnus interpreta salcia ca simbol pentru fecioria Maicii Domnului. Aceasta "a ales fecioria şi astfel a ales viaţa fără rod, dar după cum salciei îi place să crească pe malul râurilor, tot aşa şi Preamărita Fecioară a înflorit lângă apele harului şi ale darurilor cereşti. Şi, după cum salcia este un semn al castităţii, tot la fel şi ea, plină de castitatea rece, pentru sămânţa ei, care este Fiul lui Dumnezeu, prin mesajul său îi face pe mulţi neroditori în fructul trupului chemându-i la o viaţă de feciorie".
Tradiţia procesiunii de Florii
Astfel, nu întâmplător purtăm sălcii în mâini în Duminica Floriilor sau Stâlpărilor,
ca simbol şi pentru propriul nostru botez, ştiut fiind că în primele secole creştine, în această duminică, cei care aspirau să fie botezaţi mergeau cu toţii la episcop, ca să îi ceară să fie admişi la Taina Botezului şi să înveţe Simbolul de credinţă. Este o zi importantă, în cinstea ei împăraţii acordau graţieri. Floriile împreună cu praznicul Bunei Vestiri (dacă acesta nu cade în Săptămâna Mare) sunt sărbători în care se acordă dezlegare parţială pentru post, la peşte, vin şi untdelemn.
Încă din secolul al IV-lea, creştinii sărbătoreau Floriile într-un mod aparte, cu o procesiune după săvârşirea Sfintei Liturghii. Din "Jurnalul de călătorie" al pelerinei apusene Egeria la Ierusalim avem câteva informaţii cu privire la această tradiţie. Toţi creştinii se adunau în jurul prânzului, pe la ora 13:00, şi mergeau împreună cu slujitorii şi episcopul cetăţii în procesiune pe Muntele Măslinilor, până la locul de unde Domnul S-a Înălţat la cer. De aici, în jurul orei 17:00, coborau către Sfânta Cetate, iar un alai de creştini, adulţi şi copii, mergând înaintea episcopului cu ramuri de finic şi de măslin, striga: "Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului". După ce ajungeau în cetate, intrau în Biserica Sfintei Învieri, unde săvârşeau slujba Vecerniei. Şi în zilele noastre se obişnuieşte ca, în Duminica Floriilor, credincioşii însoţiţi de preot să iasă în procesiune cu ramuri de salcie în mâini şi să se întoarcă în biserică, cântând troparul Intrării în Ierusalim a Domnului, care este acelaşi cu al Sâmbetei lui Lazăr: "Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie, Biruitorului morţii, strigăm: Osana Celui dintru înălţime! Bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului".
Mai multe foto AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu