Să mulţumim Preasfintei Treimi şi Preacuratei
Maicii Domnului, care mijloceşte pentru toată lumea, că ne-a învrednicit să mai
trecem un an. Să ne hotărâm în inima noastră să punem început bun şi să
petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, creştineşte. Să ne împăcăm cu Dumnezeu
mai înainte de a ne răpi moartea.”
(Pr.Cleopa)[1]
“Anul îţi va
merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în
ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte
plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci
cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu
aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela
întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea,
care înainte era departe, acesta ridică grijă, care este de faţă. Căci nimic nu
poate aşa de tare a însenina că învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin
lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca
trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici
cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi
să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi
la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.
(Sf. Ioan gură de aur)[2]
Creştinul nu trebuie să
prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie
pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie
sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să
prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al
vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I
Corinteni 6, 8). Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate
zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea
bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa
liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi să ţii mii de
sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte. Căci ce-mi
foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată?
Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul
Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte
Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către
tine însuţi: „Zilele aleargă şi
trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale,
dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată
dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe“. Acestea le
cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să
cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea
iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor
au trecut repede“.
(Psalmul 77, 37)[4]
Această sărbătoare neîncetată despre care am vorbit,
care nu cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu vreo zi hotărâtă,
pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul. Pentru ea nu
este de trebuinţă nici cheltuială şi nici avere, ci numai singura fapta cea
bună. Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai preţioasă decât
toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare, nesecată.
Priveşte cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile dobitoacelor,
feluritele plante şi tot neamul omenesc. Priveşte îngerii, arhanghelii şi
stăpâniile cele de sus. Toate acestea sunt proprietatea Domnului. Robul unui
Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă spre el.
A te veseli în astfel de zile, a avea mare
îndestulare într-însele, a
lumina cu făclii locurile publice şi a împleti cununi, şi altele asemenea, este
o nebunie copilărească. Tu eşti liber
de aceste slăbiciuni, ai vârsta creştinească şi eşti cetăţean al cerului. De
aceea, nu mai
aprinde în această zi focuri în pieţe, ci aprinde înăuntrul tău lumina cea
duhovnicească, căci „Aşa
să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre
cele bune şi să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”.[5]
(Matei 5, 16)
Această lumină
îţi va face mare câştig. Nu împodobi uşile casei tale, ci poartă-te bine, ca
să dobândeşti din mâna lui Hristos cununa dreptăţii. Nu face nimic în zadar,
nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel
zice: „Ori de mâncaţi, ori de beţi,
ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi”
(I Corinteni 10, 31).
Fă-ţi prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ţi
faci vrăjmaşi, fă-ţi-i pentru Dumnezeu! Insă
cum putem noi să ne facem prieteni şi vrăjmaşi pentru Dumnezeu? Să nu căutăm
prieteni de la care primim daruri, de care suntem invitaţi la masă şi care ne
părtinesc în lucrurile cele pământeşti, ci să ni-i
câştigăm pe acei prieteni care totdeauna ţin sufletul nostru în rânduială, ne
îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc greşelile noastre, dojenesc
încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăşi ne ridică, şi prin sfat şi
rugăciune ajută apropierea noastră de Dumnezeu. Dar şi vrăjmaşi trebuie să-şi facă cineva pentru
Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, încălcător de lege, plin de păcate şi de
socotinţe rele, care voieşte să te ducă la cădere şi să te amăgească,
retrage-te şi fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te sminteşte ochiul tău cel drept, scoate-l şi-l aruncă
de la tine“ (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îţi
porunceşte ca şi pe prietenii pe care tu îi iubeşti ca pe ochiul tău, şi care
îţi sunt foarte folositori în viaţă, să-i smulgi şi să-i arunci de la tine,
când mântuirea ta cere aceasta. Sfântul
Ioan Gură de Aur[6]
“În seara lui Vasile Sfântul se duce un mare
război. Pe de o parte, diavolii îşi fac de cap
printre oameni, insuflându-le tot felul de manifestări păgâneşti cum ar fi: îmbuibarea,
beţia, privitul la TV, defăimarea chipului lăsat de Dumnezeu omului prin fel de
fel de măşti, circ, petarde, artificii, pocnete din bici, petreceri, chefuri cu
dansuri destrăbălate. Pe de altă parte, în aceeaşi noapte, la biserici, se
citesc moliftele Sfântului Vasile, care sunt rugăciuni de alungare a
încornoraţilor.
După cum se ştie deja, diavolii ies cu post şi rugăciune, deci numai
rugăciunea fără post ar fi ca pasărea cu o aripă. Postul însă trebuie să plece în primul rând de la manifestările
pe care le-am enumerat mai înainte. Ar fi o nebunie să fac lucrurile diavolului
şi să vin la biserică arătându-mă plin de evlavie şi să stau cu capul plecat
ascultând exorcismele. Cine zice că petrece întru El dator este, precum
Acela a umblat, aşa şi el să umble (I Ioan 2, 6). Noi trebuie să-I
urmăm lui Hristos, mâncarea noastră trebuie să fie cea care a fost şi a lui
Hristos: să facem voia lui Dumnezeu (Ioan 4, 34). Unde L-am văzut pe Hristos
beat, cu ţigara în gură, mascat, maimuţărindu-se, aruncând cu petarde,
artificii sau pocnind din bici? Să nu ne înşelăm luându-ne după cei mulţi, căci
iadul şi-a deschis larg gura şi oamenii cad în el precum cad fulgii de zăpadă. Dacă răul se manifestă astăzi la
scară largă este din cauză că omul se foloseşte rău de libertatea de a alege pe
care i-a lăsat-o Dumnezeu. Dacă mâncarea
lui Hristos era să facă voia Tatălui, mâncarea diavolului este
să-şi facă voia sa. De multe ori, omul, atunci când îşi face voia, se simte
plin de satisfacţie, parcă s-ar îngrăşa de mulţumire.
Nu iubiţi lumea, nici
cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru
el. Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi
trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Şi lumea trece şi pofta
ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac (I Ioan 2, 15-17).
Vedem că aici Sfântul Ioan Teologul iarăşi ne enumără
cele trei ispite despre care am mai vorbit, cele trei ispite prin care
părăsim pe Dumnezeu şi alegem deşertăciunea unor distracţii scurte, mincinoase
şi stricăcioase din lume. Trecând de la cei care trăiesc ca păgânii la
cei care cât de cât par evlavioşi, nici la aceştia nu găsim o relaţie de jertfă pentru Dumnezeu, ci mai
degrabă o relaţie de interes care în două cuvinte ar însemna: trăiesc cu Dumnezeu
şi toate îmi merg din plin; aceasta nu este o relaţie de dragoste, de comuniune
cu Dumnezeu, ci una de interes.
Dacă o femeie se căsătoreşte cu un bărbat pentru puterea
şi bogăţia sa, atunci ce fel de dragoste este aceasta? Va fi mulţumit bărbatul
de ea? El o pune la încercare şi într-o zi îi spune: Draga mea, împăratul
s-a supărat pe mine, mi-a confiscat toate averile şi a poruncit să mergem în
exil în Siberia . Este o încercare. Cea
care a trăit cu bărbatul pentru averea şi puterea sa îl va părăsi, iar cea care
cu adevărat şi-a iubit bărbatul va spune: nu contează, important este că nu te-am
pierdut pe tine. La fel Dumnezeu ne încearcă, şi, când toate ne merg
din plin, înfruptându-ne din bogăţia şi puterea Sa, ne pune la încercare,
întorcându-Şi faţa de la noi, şi cădem într-o situaţie disperată, falimentari
şi părăsiţi în viaţă de cei apropiaţi. Este o încercare
groaznică, dar este doar o încercare în care ne vom vădi: Îl vom batjocori pe
Dumnezeu pentru răul ce ni s-a întâmplat, vom cârti, Îl vom părăsi, vom cădea
în deznădejde sau ne vom învrednici să se audă din gura noastră acel răspuns
minunat: ruinat, flămând şi
străin am ajuns în lume, dar nu contează, important este că nu Te-am pierdut pe
Tine, Doamne.
În seara de
Sfântul Vasile, în această sihăstrie care s-a
transformat într-o zgomotărie, într-o pustie în care mai mult căutăm să plăcem
oamenilor decât lui Dumnezeu, acest psalm de laudă sună în acompaniamentul
zgomotului de petarde care se aud afară, războiul din lume a ajuns până
la mănăstire, vrăjmaşul a ajuns până la acea cetate întărită din vârful
muntelui, se dau ultimele lupte şi se pare că se dărâmă totul. Rugăciunile
de exorcizare s-au terminat şi omul se întoarce înapoi la acea ceată de
prieteni de care nu vrea să se despartă: diavolii plăcerilor lumeşti.[8]
(Ierom. Ioan
Buliga)
Sf. Apostol Pavel scria creştinilor din Roma:
“Noaptea e pe sfârşite s-a apropiat ziua . Să lepădăm dar lucrurile
întunericului şiş a ne îmbrăcăm cu armura luminii. Aşa că în plină zi să umblăm
cuviincios , nu în ospetesi în beţii , nu în desfrânări şi în fapte de ruşine,
nu în ceartă şi în invidie; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos , iar grija
pentru trup san u o faceţi spre pofte”(Rom. 13,12-14).
Aceste îndemnuri sunt mai actuale ca
oricând căci mulţi dintre semenii noştri înţeleg să petreacă sărbătorile
religioase mai mult în “ospeţe şi beţii” sau în “fapte de ruşine”, şi nicidecum
în rugăciune şi urmând poruncile lui Dumnezeu . De aceea noi cei care încercăm
san e deosebim de întunericul veacului acestuia să încercăm să aducem la
Hristos şi pe fraţii nostril cei îndepărtaţi de Biserica , încât san e bucurăm
împreună de învăţăturile Domnului şi să-L slăvim prin faptele noastre.[9]
Pr.Porf.Dr.Mircea Păcurariu
Viaţa noastră e o carte cu mai
multe pagini .Pe o parte scriem faptele noi, pe altă parte scrie Dumnezeu:
judecata faptelor. Dacă nu umplem viaţa noastră cu fapte vrednice de pomenire ,
ea se va reduce la atât :s-a născut, a trăit, a murit . dar de ce a trăit? Cum
a murit ? Iată ce este important în viaţa fiecărui om . Din trecut să luăm ce e
bun , să lepădăm ce e rău , să ne pătrundem de adevărul că înnoirea şi
fericirea noastră stă în a face voia lui Dumnezeu.
Pr.Dr.Gheorghe Liţiu[10]
Anul nou îl primim întotdeauna cu nădejdea că
va fi mai bun decât cel care a trecut. Din această nădejde s-a născut urarea pe
cre ne-o facem cu toţii în zilele de anul nou: “An nou fericit !” După îndemnul
Sf. Pavel de la (Romani 4,4), trebuie să trăim nu numai după viaţa trupească ci
şi pentru viaţa cerească, pentru care ne-am născut a doua oară din “apă şi din
Duh” (Ioan 3,15). Fiind născuţi de maică noastră Biserică în Iisus Hristos.
Creştinul este “făptura nouă “dar numai dacă se sileşte să se înnoiască mereu
în duhul minţii sale potrivindu-şi viaţa după voia şi poruncile lui Dumnezeu.
Dorinţa sinceră de înnoire sufletească o
arătăm şi în felul cum întâmpinăm Anul Nou. Fericirea rezultată din pofte şi
beţii şi tot felul de patimi este trecătoare şi nu satisface niciodată.Se spune
că marinarii, când nu mai au apă de băut, beau apa sărată a mării, dar aceasta,
în loc să la astâmpere setea, mai rău le arde gâtul şi stomacul. Aşa se
întâmplă şi cu fericirea împătimiţilor; ea arde fără a astâmpăra dorul după
fericire.
Iisus a arăta în predica de pe munte calea
spre fericire. Cele nouă fericiri sunt nouă drumuri sigure care duc la acelaşi
scop: adevărata fericire. “Fericiţi sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu
şi îl împlinesc”. Răscrucea anilor este asemenea judecăţii lui Dumnezeu la care
ne vom înfăţişa toţi “Privegheaţi că nu ştiţi în ce ceas vine Domnul vostru...”
(Matei 24,42). Iată ce se cere creştinilor în pragul Anului Nou: a priveghe şi
a fi ata pentru ziua în care anii vieţii se vor încheia, să fim gata pururea a
da răspunsul cel mai bun la înfricoşătoarea Judecata a lui Hristos”.[11]
În pragul anului nou să cerem de la Dumnezeu
la fel cum o facem în sfânta Liturghie: “înger de pace, credincios-îndreptător,
păzitor sufletelor şi trupurilor noastre; milă şi iertare de păcatele şi de
greşelile noastre; cele bune şi de folos sufletelor şi trupurilor noastre;
cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi intru pocăinţă a o săvârşi...” Să le
cerem de la Domnul pentru anul care vine şi pentru toţi anii vieţii noastre.[12]
Pr.Dr.Gheorghe Liţiu
Praznicul Crăciunului îl numeşte
pe Hristos “Soarele dreptăţii”,.
În jurul acestui” soare “trebuie să graviteze toată viaţa noastră.Pe măsură ce
ne apropiem de el ne apropiem şi de semeni noştri. Părinţii s-au exprimat
plastic în acest sens. Ei şi-au închipuit un cerc foarte mare. Pe circumferinţa
acestui cerc fiecare om îşi are locul său. În centrul cercului este Hristos. De
la fiecare om pleacă o rază înspre centru, pe măsură ce ne apropiem de Hristos
ne apropiem şi de aproapele nostru. Şi invers: dacă ne depărtăm de Hristos ne
depărtăm şi de semenii noştri. Cea mai mare realizare într-o lume care adesea
se înstrăinează de Dumnezeu este apropierea de Hristos şi de Biserică.[13]
IPS Antonie Plămădeală
[2] Pr. Vasile Coman, Slujind lui Dumnezeu slujim oamenilor, Editura Episcopiei Ortodoxe
a Oradei , 1984, p.54
[3]Pr.Prof. Ion Buga, Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Dumnezeu -
predică la toată sărbătoarea, Editura Sfantul Gheorghe-Vechi, 1993, p.22
[6] Sfantul Ioan Gura de Aur, Predici
la duminici si sarbatori, Editura Bunavestire, Bacau
[8] Ierom. Ioan Buliga, Desertaciunile
lumii. Editie completa. Volumele I-II-III-IV, Editura Man.
[9] Pr.Prof.Dr., Mircea Păcurariu, Predici
la Duminici şi sărbători, Editura Institului Biblic şi de misiune al
Bisericii Ortodoxe Române , Bucureşti, 2000, p.55
[10] Pr. Dr. Liţu, Cartea Vieţii-predici
la duminici şi sărbători, Editura Mitropoliei
Banatului, 1991, p.88
[11] Ibidem,
p.87
[12] Ibidem.
[13]IPS Antonie Plămădeală, Cuvinte
la zile mari, Tipografia Eparhiala, Sibiu, 1989.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu