«La orice intalnire de acest fel trebuie sa transmiti CUVANTUL, care este Dumnezeu intrupat. Iar CUVANTUL nu poate fi contestat, deoarece HRISTOS s-a intrupat, pentru a da credibilitate, iar acesta e tema centrala din aceasta seara. Acelasi CUVANT s-a rastignit, intr-un mod unic, cu bratele deschise si aceasta pentru ca suntem importanti, inaintea lui Dumnezeu, fiind asemanati cu niste faclii. De aceea, crestinul trebuie sa fie asa cum vrea Dumnezeu, iar crucea este un fel de declaratie de dragoste, chemand la reinnoire launtrica.»
Am citat din cuvantul de deschidere a Ciclului de Conferinte pascale, aflat la a V-a editie, «Intalniri de suflet», prezentat de Protos. Hrisostom Radasanu, consilier al sectorului de invatamant din cadrul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Prima tema, care a purtat titlul «Tinere, i-ati crucea ta si vin-o dupa Mine» a fost sustinuta joi 15 martie 2012 in Sala Teatrului dorohoian, fiind prezenta o numeroasa asistenta: slujitori ai bisericii, elevi, cadre didactice, doritori de cunoasterea invataturilor biblice. Centrul de interes al primei expuneri l-a constituit Psalmul 72, care a fost insotit de comentarii extrem de pertinente, cu trimiteri interdisciplinare si abordari din vaste domenii ale cunoasterii umane, cu invataminte si pasaje biblice care au constituit pretextul dezbaterilor si raspunsurilor la intrebari, de la finalul acestui popas spiritual. Seria de trei conferinte va continua si in urmatoarele doua saptamani, in fiecare zi de joi, pe diferite abordari tematice.
«Gustati si vedeti ce bun este Domnul», joi 22 martie, ora 17:00, 2012 - invitat Pr. Ic. Stavr. Marian Timofte, consilier sectorul administrativ bisericesc al Mitropoliei Moldovei si Bucuvinei si preot de caritate la Spitalul Sf. Spiridon Iasi si «Postul – jertfa pentru Hristos», joi 29 martie, ora 17:00, 2012 – invitat Pr. Prof. Constantin Mosor.
«Prezentarile fac parte din Proiectul Cultural – Misionar CONFERINTE DUHOVNICESTI ce are ca obiective: analiza problemelor lumii contemporane in lumina invataturilor crestine, aplicarea invataturilor din credinta ortodoxa in situatii concrete din viata tinerilor, cunoasterea si promovarea valorilor crestine. Acesta, are ca grup tinta elevii si cadrele didactice din Dorohoi si s-a concretizat intr-un protocol incheiat intre A.T.O.R, filiala Dorohoi, prin Departamentul de misiune si activitate cu tinerii, Protopopiatul Dorohoi (Pr. Protopop Ciprian Ciurciun), Casa Municipala de Cultura Dorohoi (Dir. Valuta Murariu), Seminarul Teologic «Sf. Ioan Iacob» Dorohoi (Dir. Pr. Constantin Muha)», ne-a precizat Pr. Ionut Stefan Apetrei, coordonatorul proiectului, care a conchis: «Suntem intr-o perioada deosebita, in Postul Mare, unul din momentele cele mai frumoase din an, fiind indemnati sa ne indreptam cugetul spre Dumnezeu. Aceste intalniri duhovnicesti sunt ocazii minunate, care se adreseaza sufletului si ne bucura audienta apreciabila, din aceasta seara.»
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FParohiaSatuNouDorohoi%2Fposts%2Fpfbid0KyGXXKDtt38neRzWiEkvbz7XVBmH5u1hWFFn1EQs8mAyYNZf33qXCvkPPgeEHkEPl&show_text=true&width=500" width="500" height="501" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowfullscreen="true" allow="autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share"></iframe>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu