luni, 31 decembrie 2012

N-am timp


Trăim pe fugă, mâncăm pe fugă, iubim pe fugă, dormim pe fugă.
Între dimineaţă şi seară e sprintul.
Ne trezim că trec anotimpurile peste noi.
Apropos, e iarnă…

Anii… fug şi ei.


Ne ardem viaţa în birouri rigide, în zgomotul tastelor şi al aparatelor de aer condiţionat, închişi în calculatoare, despre care ne amăgim că ne-ar fi ferestre spre lume.


Visăm pe Google, râdem pe Facebook, ne dăm întâlnire pe Mess.
Ne trăim iubirile în sms-uri şi ne amăgim că am fi fericiţi.


Ne culcăm cu ştiri şi talk-showuri, ne trezim la fel, cu iluzia cunoaşterii.


Îi sunăm pe cei dragi în grabă, poate din automatism, ca apoi să-i repezim, aruncându-le în faţă arogantul „N-am timp!”.

Discuţii, telefoane, nervi, resemnare, evadare.
Evadare?
Alergăm în sprint spre vacanţă.
O săptămână, două…
Pauză de respiraţie.
Niciodată detaşare, însă.
Chiar aşa, când ţi-ai închis ultima dată telefonul?
Şi apoi… o luăm de la capăt, mai înverşunat.
Roboţi rigizi, prizonieri în propriile vieţi.
De parcă dacă ne-am opri, am pierde TRENUL.
Cărăm după noi – povară grea – glodul prejudecăţilor.
Gândim… cu viteza gândului.
Pierdem esenţa, căci niciodată „N-AVEM TIMP”.
Citim titluri, dar uităm poveştile.
Ca să faci parte din lumea asta, trebuie să ţii pasul cu ea.
Ăsta e preţul pe care îl plătim cu toţii.
Uneori, simt nevoia să-mi cer timpul înapoi.
Dar… „N-AM TIMP” să fac asta.
Trebuie să fug, acum.
Undeva, cineva ar putea să mă lase în urmă.

Un comentariu:

  1. Excepțional! La mulți ani, părinte Ciprian, sfinției voastre și întregii familii. Felicitări pentru blogul pe care îl susțineți cu talent și pasiune.

    RăspundețiȘtergere