Mai presus de toate, păstrati pacea. Intr-adevar familia dvs. trece printr-o dificila incercare, dar nu s-a întâmplat nimic iremediabil. Cei mai mulţi dintre oamenii care au aderat la o secta, le părăsesc mai devreme sau mai târziu.
Cât de repede cel drag o părăseşte, şi cum va arăta el când va face aceasta, depinde în mare măsură si de dvs. şi de ceilalţi membri ai familiei.
Pregătiti-va pentru un efort pe termen lung.
Dacă cel drag nu poate fi ajutat în primele săptămâni de la contactul cu erezia, va trebui sa cunoasteti ca întoarcerea lui la o viaţa normala, in afara menghinii sectare va presupune un efort din partea întregii familii pe parcursul a cel puţin câteva luni, dacă nu ani. Pentru a putea fi capabil sa faceti fata unui asemenea efort trebuie sa cunoasteti foarte bine care trebuie sa fie atitudinea si comportamentul dvs.
După primele tangente cu secta, nu încercati să-l schimbati, aceasta va înrăutăţi relaţia voastră si mai mult. Cu siguranţă ve-ti intelege că încercările de a-i explica persoanei dvs. dragi. absurditatea dogmei sectei sunt inutile, şi criticarea comportamentului său va duce doar la scandal şi la relaţii încordate. Trebuie să ştiti că, de regula sectele sunt interesate în a-l separa pe prozelit de mediul său non-sectar: atunci toate informaţiile pe care le primeşte vor veni in mod exculsiv numai de la secta, şi cercul său social se va reduce de asemenea, la secta.
O asemenea situatie creează condiţiile ideale pentru a controla conştiinţa prozelitului. Pentru a provoca o ruptură, ’’învăţătorii’’ sectari ii declara noului initiat ca cei din familia sa sunt, să zicem, ’’posedati de diavol’’ sau ca sunt prea ataşati de ’’această lume stapanita de rau’’. Aceşti ’’învăţători’’ continuă să avertizeze că apropiatii sai vor face tot ce se poate ca să-l scoată pe noul convertit de pe ’’calea salvării’’, să abandoneze nou găsita ’’familie adevărată’’, să renunţe la cunoaşterea eliberatoare, etc.
Aşa că reacţia dvs. emoţională va juca după cum doreşte secta şi va servi ca încă o confirmare a adevărului noii sale credinţe.
Dar nu trebuie să pretindeti că va-ti răzgândit şi acum va plac schimbările care se petrec cu cel de langa dvs. caci si aceasta îi va întări devotamentul faţă de sectă sau va detecta minciuna şi în cele din urmă îşi va pierde orice urmă de încredere în dvs. Faceti-i următoarea propunere: dvs. nu ve-ti critica ’’grupul’’ lui (cuvântul ’’sectă’’, desigur, il va supăra, aşa ca e mai bine să încercati să-l eviţati); iar el nu va face propagandă acasă, nici nu va încerca să converteasca alţi membri ai familiei. Ceea ce puteti face, oricum, e să-i atrageti delicat atenţia către evidenta contradicţie dintre purtările lui şi declaraţii; însă nu-l forţati să le explice. Obiectivul dvs. e să-l smulgeti de la sectă.
Ca să construiti o strategie de conduită, trebuie să fie înţeles faptul că la acest moment, cel drag al dvs. este dependent psihologic de grup. Conexiunea la propria sa personalitate a fost suprimată şi înlocuită cu un scenariu de îndoctrinare sectară comportamentală, emoţională şi intelectuală. Atunci, misiunea dvs. devine păstrarea unui contact, chiar şi minim, cu personalitatea lui originală, suprimată.
Aratati-i consideraţie cu răbdare şi simpatie, amintindu-i că toţi oamenii trec prin probleme temporare de personalitate. Dar în niciun caz nu trebuie să-i dati bani – ar fi ca şi când ai da unui dependent de droguri bani pentru a şi le cumpăra. Orice ban va primi îl va da imediat sectei.
Încercati să va direcţionati spre o soluţie constructivă a problemei. Fiti plăcut şi deschis în dialog. Aratati prin purtarea dvs. că va da-ti seama că persoana dvs. draga e într-o căutare, că el a făcut o alegere, chiar si greşită, şi că acum calea dvs. este diferită de lui.Sa aratati cat mai multa caldura si afectiune in vocea dvs. decât sa incercati o sustinere raţională în dialogurile cu el. Atunci cand aveti diferite discutii, straduiti-va să readuceti in memorie momente fericite din trecutul sau. Sa va amintiti impreuna episoade frumoase din trecutul vietii voastre, cand va simteati ca o singura familie, cand faceati plimbari si calatorii impreuna, planurile şi visurile comune etc. Desigur, nu trebuie să faceti aceasta în mod artificial. Actionati intuitiv, indemnati din dragoste şi compasiune.Si vor fi rasplatite straduintele dvs. de fiecare daca cand ve-ti revedea adevarata si binecunoscuta personalitate a celui drag ca straluceste si ca apare foarte putin din necunoscutul robot-zombi in care se transformase.
Acest tip de tactica are două scopuri. Primul este să menţină un ’’fir al Ariadnei’’ emoţional, cu ajutorul caruia în eventualitatea unei crize în relaţiile interioare ale grupului sau a unei reevaluări a locului său în sectă, să-şi poată găsi calea afară din labirintul psihologic. În al doilea rând, nu te va percepe ca pe un duşman, nici ca ţintă de recrutare. De mare ajutor ar fi să-l convingi pe cel drag să se întâlnească cu specialişti ( în special cei de psihologie sau buni cunoscători ai sectelor care sunt obişnuiţi cu învăţăturile sectei sale), sau să aibă parte de consultaţii familiale. De regulă, oamenii care au fost atraşi de sectele totalitariste suferă de probleme emoţionale (în special de tipul celor care se pot ridica în vremuri de instabilitate psihologică). Ajutorul pentru victimă deseori începe cu descoperirea şi eliminarea sursei acestor probleme, care reprezintă adesea treaba unui psiholog.
Înţelegerea esenţei psihologiei sectarismului totalitarist este posibilă acelora care sunt familiarizaţi cu cartea lui Steven Hassan, ’’Eliberarea din lanţuri’’(2000). În plus, merită citită o serie publicată în ’’Jurnal de psihologie practică’’ (Moscova) la sfârşitul anilor 90. Numerele 1-2 ale revistei ’’Sdvoenniy’’ din anul 2000 sunt dedicate în întregime acestui subiect. Cineva poate lua informaţii iniţiale din paginile web ale Centrului Sf. Irineu din Lyon( http:’’//iriney.vinchi.ru).
Învaţati conţinutul acestor publicaţii, devreme ce consultarea victimei de către un psiholog presupune, în mare măsură, deţinerea teoriei liberăţii faţă de manipularea psihologică de către unul dintre membrii familiei sale. Cel mai bine este dacă întreaga familie participă la procesul de indreptare a celui cazut. Pentru aceasta, totul trebuie să fie organizat corect, încă o dată, de către un specialist în psihologie.
Studiati profilul sectei şi doctrina ei ca să înţelegeti bine despre ce vorbeste cel drag. Intrati în contact cu cei cărora li s-a întâmplat acelaşi necaz şi de asemenea cu foşti membri ai sectelor totalitare, oficiali responsabili ai guvernului, jurnalişti, agenţii de impunere a legii şi avocaţi. În plus, ar trebui să strangeti toate informaţiile pe care puteti despre sectă; dar nu-l lăsati pe el să ştie despre asta, ca să nu fie iritat. Copiati şi scriti tot ce puteti, alcătuiti o arhivă şi o bibliotecă. Poate n-ar fi o idee rea să păstrati un jurnal zilnic sau săptămânal. Orice alternativă la informaţiile sectare poate fi folosită la intervenţie. Informaţia critică nu ar trebui servita câte puţine la o vreme; nu vor avea efecte aşa.
În mod ideal, procesul de convingere a unui membru să iasă dintr-o sectă totalitară va implica multe persoane. În primul rând, participarea unui psiholog, un membru al familiei care lucrează cu el, şi de asemenea un sectolog( sau ‘’specialist în secte’’)ar fi ideal, ca şi orice foşti membri ai sectei. Scopul lor este să verifice gândirea critica a sectantului şi să-l pună în poziţia de a alege – deşi de această dată va fi informat- liber. În al doilea rând, rudele şi prietenii victimei, împreună cu psihologul, trebuie să-l ajute pe acesta din urma să indeparteze dependenţa psihologică de sectă a victimei, şi să-i arate dragoste adevărată şi simpatie, în locul unui surogat de sectă. Luati legătura cu un catehist orthodox sau cu un preot, dacă se doreşte, care oferă(dar nu impune) o alternativă de viziune religioasă reală asupra lumii.
Majoritatea celor care au părăsit o sectă totalitară au nevoie de reabilitare psihologică. Problema e că o persoană care părăseşte o sectă totalitară are încă aceleaşi probleme emoţionale (acum trecute cu vederea) de care recrutantul sectant a profitat. În plus, mulţi dintre ei părăsesc cultul cu ceea ce se cunoaşte drept tulburare de stres post-traumatică. În aceste cazuri, ajutorul pentru ei va veni doar de la un psiholog profesionist care este bine instruit în acest domeniu.
Reabilitarea spirituala a victimelor sectarismului totalitar include conlucrarea cu un preot duhovnic şi un sprijin emoţional din partea comunităţii de credincioşi. Treptat o persoană poate învăţa despre contactul personal cu Dumnezeu (capacitatea de a face aceasta în afara sectei este de obicei negată de către liderii ei), şi are posibilitatea de a se familiariza cu marea şi inepuizabila sursă a tradiţiei Bisericii. Este un scop tangibil, dacă atunci când părăseşte secta, fostul membru se rupe de primele cunoştinţe sectante şi îi ajută pe specialişti în eforturile lor de a reduce puterea sectei.
Este imposibil să uităm de reabilitarea socială a primilor membri ai sectelor totalitare, care adesea se găsesc la marginile societăţii fără o locuinţă şi fără loc de muncă, pierzându-şi primele îndemânări şi fiind incapabili să aibă o viaţă independentă. În esenţă, devine necesar să ajuţi o persoană să înceapă a trăi în societate din nou. Să aveti în minte că uneori aceasta nu se poate realiza fără un avocat sau un asistent social.
Nu disperati! Rugati-va pentru cel pe care il iubiti şi este în sectă. Lasati-o pe Sfânta Monica să-va fie un exemplu. Ea a fost mama binecuvântatului Augustin, episcopul Hypponei. Acest episcop -cel mai mare teolog al Vestului- a trăit în secolul al V-lea şi până la convertirea sa la creştinism a fost în secta maniheistă timp de mulţi ani. În toţi acei ani mama lui nu a încetat sa se roage lui Dumnezeu pentru el; şi rugăciunile mamei lui au primit răspuns.
Profesorul Alexandru Dvorkin, Dr. Filos., presedinte al Asociatiei "Sfantul Irineu din Lion".
sursa :
